Ne indreptam impotriva universalitatii…

 
 
 
Poetii sunt disperati ca nu vine indata un critic adevarat care sa admire piruetele facute in jurul si impreuna cu al lor cuv-(g)andt, voltele, arcuirile, amestecul superfarmaceutic de una si alta (in general de semne si alaturato-cuvinte cautate in dictionar la o pagina mult dupa omega), conectarea subtil simtita sau nesimtita la un curent alternativ basinisto – freudiano – genialisto/genialisistimo-eschian.

Poezia a devenit un simplu joc de sotron pe hartie cu pretentie de sublim, de prea multe ori refulare tulburenta si, vai, rar un spectacol liric care sa inlocuiasca medicamentele sau orgasmul. Observ curgerea poeziei spre matca prin albii naturale care seamana tot mai mult intre ele. Cum forteaza devenirea printr-o exprimare tot mai des asemanatoare jurnalului, si rezulta un fel de film care evidentiaza starile creatorului, observatiile sale, rar intrebari (fara raspuns!)

 
Filmul devine astfel un altfel tot mai dificil deoarece, pentru a-l intelege sau a ramane cu ceva, esti obligat sa-l vezi pe tot. In acest timp cand timp n-are nimeni. In numele sperantei ca in aceasta parcurgere a ta peste cuvintele scrise, efort liber asumat prin care ti-ai deschis usile intime, vei fi transformat de atingerea intelesurilor. Cred ca acest stil este riscant. El s-a nascut si se dezvolta mai mult dintr-o nepasare ce risca sa devina scarba, oboseala sau neglijenta a creatorului fata de posibilul cititor. Cititor care risca sa devina o victima daca spunerea nu este condusa cu arta si nu are un final relevant.
 
Poetul risca sa devina o masina de spus cuvinte, iar cititorul un jucator la roata norocului – fiecare poezie tintita oferind, cu o mare probabilitate, ceva… necastigator! Oferind cuvantul care se uita (nefiind macar interesant), intalnirea cu cititorul devine intalnirea intamplatoare a doi straini la balci. Ma intreb daca trebuie negat? Nu poti face asta cand il vezi, cand te lasa sa pui mana pe el, il apropii de obraz si-l simti sincer si frumos. Versul este un fel margica adanc gandicioasa, dac-o rostogolesti, prin ciudatenia ei.
 
Totusi, daca poetul nu devine o institutie cu responsabilitate, daca va continua sa faca doar semne personale pe hartie, si nu spectacole cu dorinta de a fi macar intelese, si va abuza de bietul cititor turnandu-i pe gat cu galeata cuvinte fara noima, vom transforma suprafata pamantului intr-o infinita foaie de maculator.
 
In numele poeziei riscam sa ne-mburuienim. Cuvintele crescute alandala formeaza deja un hatis in care nu prea mai ai curaj sa intri. Planeta Poeziei, daca nu va avea si carari pentru oameni, risca sa devina salbatica. Poeziile sunt mai curand experimente prin care autorul incearca sa se salveze. Dar n-au forta sa atraga dupa ele. Poate fiindca nu ofera un ideal, ori n-au credibilitatea si lideranta minime. Poetul cauta si, paradoxal, se cauta intr-un astfel de hatis vazut doar de el (e limpede ca nu te poate duce undeva!) atras de lumini ciudate de tot felul, din toate partile. Poetul nu e limpede poate fiindca nu e constient ca limpede trebuie sa devina. Nu are mesaje clare cum au capodoperele (de la care ar trebui sa invete). Poate si fiindca partea de poezie si partea de viata a creatorului sunt doua lucruri diferite. Fie se amesteca viata in poezie, orgolioasa, cu partea ei mizerabil-umana si domina prin forta, fie poezia renunta la viata si sfarseste sfasiata de tristete, strigate si disperare. Cand ar trebui sa se amestece si sa interactioneze chimic.
 
Receptionez scrierea poeziei ca pe un fenomen. Ca pe o placuta ploaie de vara care te uda oleaca pe camasa. Poezia a patruns in trupuri, ne-a facut dependenti prin vibratii si imping ( de-acuma) "sclavii" sa iasa desculti si sa alerge. Poezia devine tot mai mult ceea ce se scrie, o permanenta si nu o arhiva din care sa te-nfrupti. Devine tot mai mult o incontinua facere. Un fel de aer al libertatii. Daca nu ar avea in miezul ei otrava rautatii umane care s-a extins ca o tumora, daca nu ar continua ca in viata cu arme sofisticate si multi decibeli, am avea sansa unor trairi pe partea frumoasa a lucrurilor.
 
Dar… se duce o lupta marsava pentru afirmare, se ocupa Pietele Poeziei pentru a fi declarate libere de ce nici nu s-a pomenit. Libere de Dumnezeu. Risca sa devina o varianta unde cuvantul sa se destrabaleze in voie. Cu proprii creatori, fani si spectacole.
 

Ne indreptam impotriva universalitatii.