cum_traim

Mă tem că o dată cu fiecare generaţie nouă care va sosi, tot mai abruptă fi panta descendentă pe care mergem, asa încat nimic nu se va putea întrevede. Concluzia v-o dau acum, la început. Alunecăm vertiginos spre o prăpastie. Şi în adâncul nostru ştim asta mult prea bine. Dar sfidători în faţa relelor, ignorăm faptul în cauză cu o straşnică desăvârşire.

 

 

Sistemul de valori s-a inversat. Trăim pe un tărâm al ratărilor unde predomină televizorul, cu emisiuni grosolane pline de emoţionalisme, prostie şi prezentatori nătărăi, mâncatul compulsiv, agramaţii, cărţile manipulatoare, frica, represia emoţiilor şi nu în ultimul rând sistemul de iluzii al fiecăruia. Fără de care realitatea ne-ar da lovitura de graţie. E din ce în ce mai rău. Oricâtă bărbie încerci să ridici, la un moment dat ţi se dizlocă întreg maxilarul. Oops, era să zic ,,falcă’’ !

Distrugerea patrimoniului cultural, predominanţa kitsch-ului, stridenţele de toate culorile, isteria în masă, lipsa repausului, aberaţiile, exagerările, nervii inutili, fatalismele mass-mediei, pierderea noastră identitară şi valoarea scăzută a sistemului educaţional le simt din ce în ce mai apăsat. Mitocănia, asuprirea oamenilor valoroşi, tonul general ridicat, felul nostru ignorant de a le trece pe toate acestea cu vederea, stresul şi oboseala în care ne complacem mă fac să îmi ies din minţi. Şi de multe ori cedez. Nu de alta, ci din bun-simţ. Astfel, la majoritatea tiroida stă să ne plesnească, facem infarcturi, avem diabet, iar restul bolilor îşi aşteaptă rândul, pândindu-ne imediat după colţ… şi asta fără să adaug câţi alţii mor mai nou pe capete de cancer. Oare de ce ? Păi prima oară ar trebui să ne întrebăm de ce importăm 80% din mai tot ce consumăm şi apoi să mergem la farmacie să ne dăm în cap cu pastile.

Pe aberaţia necomunicării nici nu are rost să insist. Pe scurt, fiecare pentru el. Înafară de celebrul ,,Fă-te-ncolo !“, nu ne-a mai rămas nimic de zis unul altuia. Prin urmare, imposibilitatea de a-mi trăi aşa cum vreau eu viaţa, fără constrângeri, manipulări şi compromisuri, lipsa de orizont, toate mă încarcă.

Rupţi de realele valori înalte, în această imensă absenţă a substanţei nu mai poţi să te bucuri de nimic. Nici măcar chestiile de suprafaţă nu mai ţin. Decerebraţi, nu mai avem cum să vedem axul central care ne ţine vii. Pentru ce, nu sţiu să găsesc motiv.

Nu ştim să ne controlăm tensiunile. Suntem o cuctă care stă să pleznească. Prea multe generaţii de buni creştini ce suntem am întors nu celălalt obraz, ci ne-am pus amândouă bucile la bătaie. Da, de data asta stăm cu pantalonii în vine. Pe lângă asta, unde-i sărăcie, ai ca bonus garantat şi ceata de filistini. Huo cultura !

Mă piş pe ele bucurii când mă gândesc la ce urmează. Ce să mai zic de alegeri,  corupţie, de oamenii folosiţi drept mase de manevră. Avem o naţie de spălaţi pe creier, chioară la ochi şi cu maţele veşnic chiorăitoare. În impasul în care ne aflăm, unul fără precedent, realist vorbind, ce aşteptări poţi să mai ai ? Speranţa moare ultima ? A murit demult. Şi noi cu ea. Şi va mai muri destul timp de acum încolo !

Nu merge nimic, stăm pe loc. Pentru iarăşi acelaşi nimic. Pe plan extern, România este îndatorată cu miliarde de euro, fapt care îmi încătuşează viitorul. Le plâng soarta noilor născuţi. Ei sigur se vor naşte morţi. Atât la propriu cât şi la figurat. Cunoaştem deosebit de multe astfel de cazuri odioase, petrecute în spatele uşilor maternităţilor şi  ascunse de ochii presei.

Mai grafic vorbind, personal mă simt futut în cur ! Pentru ce ? Pentru că trăiesc. De şase decenii planeta a învăţat să convieţuiască fără războaie şi restructurări teritoriale violente. În pace. Noi cică ne-am fi câştigat libertatea după lovitura de stat din `89. Pardon, revoluţie. Ei bine, nu ştim ce să facem cu ea. Suntem blestemaţi până la punctul în care am ajuns să ne rugăm pentru eroi salvatori picaţi din cer.

Trăim în ţara în care se construiesc săli de fitness şi terenuri sintetice (cu plată) în sate de-o sărăcie lucie. Suprafeţele unde odinioară creştea muşeţel şi mirosea a fân cosit (unde pentru un fotbal futu-i, liniile de demarcaj erau presărate cu rumeguş) au fost nivelate uşurel de bunul nostru guvern într-un mormânt de ciment. Pe acolo treceau şi gâşte într-o vreme, că asta fac ele. Trec pe unde vrei şi nu vrei. Şi mai şi fertilizează pământul pe unde apucă nesimţitele, cu boabele lor de rahat presărate peste tot.

Fără nici o direcţie, suntem unul dintre cele mai fumătoare popoare din toate cele câte există. Uneori mă simt ca un personaj din desenele animate, legat la ochi şi cu ţigara în mână, aşteptându-mi sfârşitul. La capitolul băutură, nu cred că va exista vreodată barometru să ne stabilească câtuşi de aproximativ gradul de alcoolemie. Le stingem până facem mărgele pe creier, săpându-ne groapa cu fiecare pahar golit până la fund.

Cei care am rămas să purtăm pe spate drapelul umil al decenţei suntem nu în minoritate, ci pe cale de dispariţie. Odata ce le pricepi, nu mai poţi rămâne naiv la toate lucrurile acestea. Am ajuns în situaţia în care efectiv nu mai avem ce să distrugem aproape. Probabil că într-un final am să înnebunesc, cine ştie ? Cunoaşterea te aduce mai aproape de adevăr. Dar dacă nici pe asta nu voi putea să-l văd într-un mod real, atunci mai bine îmi iau de pe acum adio.