A sosit momentul să ii oprim şi să le furam privilegiul cuvantului. A sosit clipa să zicem: NU PROSTIEI!

Oameni buni…şi răi, că nu asta contează în cazul de faţă…Oameni care ştiţi să vorbiţi corect româneşte fără să simţiţi nevoia să menţionaţi părţi anatomice în fiecare propoziţie…Oameni care ştiţi că se poate comunica şi despre altceva în afară de mâncare, haine şi sex…Oameni care aţi obosit să inhalaţi vapori de superficialitate şi să vă înecaţi în snobism…Uniţi-vă, la dracu!!! Eradicaţi prostia! Bine, ştiu că nu se poate…dar măcar arătaţi-o cu degetul sau daţi-i una după ceafă ca să ştie că există.
Aşa cum există campanii împotriva atâtor boli şi viruşi, aşa cum există campanii împotriva violenţei şi exceselor, aşa poate exista şi campania împotriva…lor, care este.
Sper să vă alăturaţi în număr cât mai mare…prin povestiri, prin comentarii, prin răbufniri, printr-o privire urâtă… orice, oricum, oriunde dar e musai.
Pentru că am aplicat atâta timp principiul „cel mai deştept cedează”, ei au ajuns la putere. Este vorba de puterea de a te lăsa cu gura deschisă, de puterea de a-ţi închide gura, de puterea de a-ţi da peste bot sau chiar de a te lăsa mască. Nu se mulţumesc doar cu mutilarea chipului tău, au pătruns în creier şi mai este un pas până când  vor corupe şi vor cuceri.
De ce atâta înverşunare?! Hmm…Cu ce să încep?
Eram şi eu ca voi. Un om normal care îşi vedea de lumea lui, de cărţile lui, de muzica lui. Eram un om care vroia linişte şi dacă tot era nevoie să şi comunice, prefera ca discuţia să poată necesita măcar câteva fraze corect formulate.
Ce vremuri. Dar…m-am angajat. Da! La capitală! I know…super tare, frate. Companie mare…da’ maaare, nu aşa. Adică m-am scos.
Fata, adica io, venită de la provincie, de pe lângă malul mării. Picată într-un birou ok cu oameni, adică fete, aparent ok. Cine ar fi crezut că acel birou se va transforma în leagănul superficialităţii şi prostiei? Tu? Tu? Poate tu? Eu sigur nu. Chiar mă pregăteam să învăţ multe, să îmi ajut colegele, să evoluăm prin comunicare. Ha! Ha! Ha! Băh, da’ chiar eram fraieră…hmm…gheaţa e subţire…câţiva paşi sau luni lângă ele şi voi spune că sunt proastă şi mândră…de asta.
Nu aş vrea să vă infestez cu mizeria discuţiilor pe care trebuie să o suport zilnic dar…trebuie. Astfel o să fiu sigură că, dacă încă mai staţi pe gânduri cu privire la legitimitatea acestei campanii, să vă treacă…gândurile…şi să luaţi atitudine căci obiecte contondente nu vă recomand…nu se merită.
„Dimineaţă.
Prima: Ce frig e! Mi-e foame!
A doua: De ce nu te-ai îmbrăcat mai gros? Ninge!
Prima: E mov, nu vezi?? Şi dacă e mov, nu se asortează cu mai gros.
A doua (au trecut cinci minute): Măh, da’ chiar nu vedeeee nimeeenii că m-am vopsit?
Eu: m..m…m(în traducere liberă: who gives a &%#@ sau în traducere românească: de-aia nu mai plouă sau mi se &%#@)
Prima: A! Da! E mai blond decât blond…şi mai lung decât ieri.
A doua: Am fost cu fetele aseară. Mi-a dat voie XXX…m-a sunat doar de zece ori ca să mă verifice. Oricum m-am îmbătat doar după ce am fost sigură că nu mai sună. Am aflat ceva.
Prima: Ce? Ce?
A doua: Super tare…dar schh…nu mai spune la nimeni. Trebuie să stai cu picioarele apropiate şi dacă ai trei găuri eşti slabă.
Prima: Cum dracu?
A doua: Uite aşa! (îi arată poziţia…erau trei găuri…Slavă Domnului!)
Prima: Mi-e foame! Ce aveţi prin sertare?
Eu: m…m…m…(în traducere liberă: grisine că-s cinşpe mii şi ţin de foame şi ia mâna de pe ele, zgârcita naibii, că azi plătesc chiria şi nu mă plimb ca tine prin enşpe ţări doar ca să am ce pune pe hi5)
Un alt Suflet nevinovat: r…r…r (în traducere liberă: biscuiţi că-s mulţi şi pot să mă amăgesc cu ceva dulce până iau banii să îi dau la întreţinere şi ia mâna de pe ei, zgârcita dracului – sufletul rătăceşte de mai mult timp acolo – că m-am săturat să te hrănesc şi să te aud cum îţi iei Merţane)
A doua: Eu? Nimic. Sunt la cură. Am mâncat aseară pizza cu fetele. Şi fiţi atente!
Eu: m…m…m… Sufletu’ :r…r….r…(în traducere liberă : uimeşte-ne !!)
A doua : Am comandat pizza, da? şi a venit tipu’, da? şi ne-a adus pizza  şi ne-a văzut
bete şi ne-a văzut bune şi cred că le-a zis la ăia la pizzerie că ăia au sunat să ne întrebe dacă mai vroiam ceva că cred că au crezut vrem să ne f*&^% (NB: nu am uitat eu să pun semne de punctuaţie)
    Prima: Numai chimicale aveţi.
    Tic, tac, tic, tac…5 minute.
    Prima: vreau şi eu nişte grisine şi biscuiţi până comand de prânz pentru că nu pot să mănânc mai devreme de două.
    Eu: m…m…m… Sufletu’:r…r…r…(în traducere liberă: mmm!!!mmm!!!, rrrr!!!rrr!!!)
    Tic, tac, tic, tac…haine, cure, cururi…mai mari întotdeauna şi ale altora musai, haine, Grecia – pentru proşti, Spania – hmm, Londra – plouă, haine, sex că a trebuit că altfel nu îmi mai dă bani de blackberry…Ting!!! Două!
Cu-cu! Cu-cu!
    Prima: Ce ne comandăm?
    A doua: Nu ştiu. M-am cam săturat de tot ce au. Şi ce scumpe sunt. Trebuie oare să plătesc şi mămăliga?
    Prima: Cât este??? 5 lei??? Băga-mi-aş…făcea-le-aş…alea alea…
    A doua: Trebuie să îi sunăm. Este inacceptabil. A!!! Acum două seri am mâncat labă de urs.
    Eu (iar intervin? am vorbit mult în ziua aia):m…m…m…(exerciţiu de creaţie, fiecare inserează replica lui)
    Prima: ceafă de porc cu piure, fără salată că este 3 lei. A doua??! M-am mai îngrăşat?
    A doua: da, un pic (muhaha) dar arăţi mai bine aşa (sigur, sigur, prietena mea cea mai bună)
    Prima: O să mă duc la sală că vaca aia pe care am chemat-o la masaj nu a mai venit că cică nu pot să îi plătesc şi în rate.
    A doua: Hm! O făceau câteva sute de mii şi doar venea doar şase staţii de metrou până la tine şi un pic pe jos. Şi eu l-am certat pe al meu că i-a dat o sută de mii în plus la aia de ne face curat în casă. Nici nu m-a consultat. Nici nu îmi plăcea cum spăla buda. (Nici nu a cerut-o de nevastă! Naşpa, fatăăăăă! Cinci ani în petrecuţi în doi, 32 de ani ai tu, 2 ovule supravieţuitoare şi 1 neuron pe patul de moarte…fată bătrână rămâi…şi ai citit atâtea romane de 5 lei – nu este eufemism chiar atât costă – în care el zicea că da, ea că nu, el îi sucea braţul la spate şi o poseda…îmmî…viaţa nu e ca în romane sau e?? Poţi să răspunzi mai târziu la această întrebare dificilă acum…e două!!!)
    A venit mâncarea. Urăsc clipa asta. În fiecare zi o aştept cu inima strânsă.
    Prima: Ceafa asta e cam mică! Ceafa asta e la grătar că pare prăjită în grăsime? Ceafa asta e porc sigur? Ceafa asta miroase ciudat. Ceafa asta e …(„e” în mama mă-sii că „există” de la „a fi”…bag-o în corpul ăla ros de anorexie şi oftică)
    A două: Porţia e mare. Puteam să luăm una şi să o facem în două. Cartofii ăştia cred că sunt prăjiţi în ulei refolosit. Miros ciudat. Mai bine îmi luam ca tine. Ia! Cum arată piureul?
    Prima: Arată galben. E fără sare. Cartofii tăi au sare? Cred că e din fulgi. E cam apos.
    Vă întrebaţi când mănâncă. Habar n-am. Au un sistem care le permite să mânânce fără să mestece sau să închidă gura.
    Gata masa.
    Prima + A doua: Are cineva ceva de băut??
    Eu + Sufletu’: m..r…aaa…ne uităm una la alta…de ce dracu ce mai chinuim?…NOI!
    A doua iese la budă (bulimie sau doar să îşi refacă machiajul buzelor divine). Se întoarce. Mereu…se întoarce.
    A doua: Miroase a ceva aici.
    Eu – în faţă: Nu mai spune!! (rezist şi eu cât pot)
    Prima: Da! Miroase…parcă a acru.
    A doua – adulmecând: nu…a altceva
    A durat vreo 2 ore. Miroase a…miroase a…miroase a…probabil a ceafă şi cartofi dar e prea greu raţionamentul.
    S-au liniştit.
    A doua: Cum aţi reacţiona dacă partenerul v-ar cere să faceţi sex cu altul în faţa lui? (sper că nu vă gândiţi la răspuns)
    Eu: ????
    Sufletu’: are căşti pe urechi, draga de ea…
    Prima: Nu cred că găseşti bărbaţi care să vrea să se culce cu una în faţa lu’ barba-su (într-adevăr iată problema)
    A doua: Eu cred că dacă al meu ar vrea să se culce cu una în faţa mea m-aş uita cu atenţie să văd dacă îi face ceva ce nu îmi face mie (băh..dragi cititori…e pe bune)
    Prima: Cu cine mergi acasă?
    Avem rată asigurată de companie dar este plină de…proşti. Ha! Ha! Ha!
    A doua: Cu YYY.
    Prima: Îţi ies vorbe. Al tău ştie?
    A doua: Cum să ştie??? Nu îmi dă voie nici să vin cu flori de ziua mea de la alţii. Mă iubeşte mult. A batut-o pe fosta. Dar pe mine, nu. Mă iubeşte. Şi pe fosta cealaltă a bătut-o. Dar mie îmi place aşa mai bărbat şi nu îndrăzneşte să dea că ştiu când să tac. Dacă sunt aşa frumoasă…e normal să fie gelos. (Nu zău – mai ales pentru partea cu frumuseţea)
    Prima: Nu e bine măh aşa. Adică eu şi al meu ne înţelegem. Mă enervează când e mai beat decât mine şi vrea sex că îmi dau seama că îi miroase gura dar am răbdare şi adoarme repede. Şi nu îmi face figuri de-astea.
    A doua către mine şi Sufletu’: Voi aţi mâncat azi? Mi-e poftă de gin.
    Noi: zâmbeeeet (în traducere ad litteram: ce &%¤# că ne-a mâncat iar aia mâncarea şi nici azi nu se dau banii)
    Aceasta a fost doar o zi. Aţi uitat că eram la muncă. Şi eu.
    Cred că sunt pedepsită pentru că am zis o dată unui băiat care mi-a furat eugenia: mai prost ca tine nu există!!! Iată câte dovezi. Zilnice. Din ce în ce mai grăitoare. Şi nu am mai fost în mall. Dar şi metroul ajunge. Nu mai spun de TV.
    Şi mai sunt specime. Multe. Şi de fiecare dată am cedat. Le-am lăsat să creadă ce vor şi cred că şi-au luat-o în cap. Singură nu mă pot lupta pentru că prostia lor este puternică. Foarte odihnită şi puternică.
    A sosit momentul să îi oprim şi să le furâm privilegiul cuvântului. A sosit clipa să zicem: NU PROSTIEI!
Dacă este cazul voi confecţiona şi brăţări „nu prostiei!” pentru a strânge bani în contul acestei cauze. Vom ajuta mulţi oameni să se elibereze de complexul: cel mai deştept cedează. Astfel vom demara o altă campanie: schimbarea principiului în: cel mai deştept se apără sau taci dracu’ că eşti prost. (nu are formă finală…propun să mai lucrăm la asta)