tiganciUneori mi se pare atât de miraculoasă viaţa încât am senzaţia că vă trombonesc, că vă vând baliverne…


Dragi cititori,

Am coborât din bloc să-mi scot bicicletele la spălat. Urma să arunc nişte sticle vechi de cinci şi de doi, înlocuindu-le de pe stelaj cu murături, aşa că le-am umplut înainte cu apă şi le-am cărat jos după mine.

 Când colo, după ce le scot pe surorile pe două roţi şi le pun piedica, trăgându-le către cărarea cu marginile pietrite din părculeţul de alături, acoperit şi acesta de umbra unui cireş, două ţigănci frumoase foc. În timp ce nu-mi puteam lua ochii de pe ele, sticla de plastic mi se golea cu zgomot între mâinile de budincă, ca-n videoclipurile alea ieftine în care brusc şi de niciunde, o tipă despuiată, cu părul vâlvoi şi filmată cu încetinitorul, trece strada într-un mers sălbatic şi aţâţător, făcându-te să-ţi pierzi orice control.

 Una era mică, voluptuoasă, cu ochii albaştri şi aprinşi şi dinţii cuceritor de albi şi alta, mai aerodinamică, era înaltă şi suplă, dar cu forme, şi cu buze subţiri, cum mai vezi pe la indience. Aia scundă-n blugi tăiaţi scurt, aia mare-n nişte pantaloni de un verde-nchis, şi ei, doar cât să-i acopere şoldurile. Fiecare cu un maiou pe ele şi părul răvăşit, ca de sârmă. Per ansamblu, aşadar, îmbrăcate destul de decent, dar adolescentin.

Merseseră către ABC-ul aflat la primul etaj al blocului meu s-o întrebe pe scârba noastră de vânzătoare lacomă (care pe deasupra mai e şi administrator) dacă nu are cumva nişte pliculeţe de şampon. Evident avea, rafturile erau pline cu de toate, dar ce să faci cu un om ca ea, care cu mâinile împreunate, stătea de pază suspicioasă, nemişcându-se din uşa magazinului până ce fetele plecaseră din zonă. Ah, tanti Ioana, insistentă, impulsivă, tupeistă, din cale-afară de prefăcută şi uneori, iată, mai ceva ca un bodyguard cu ceafă lată, pentru că de fruntea ei nu prea am ce vă povesti.

În clipa următoare, fără să clipească măcar, văzându-mă prin preajmă, ţigăncuţele noastre s-or apucat să mă ia pe mine la întrebări, în speranţa unui sprijin pentru cauza lor. Erau lipsite şi în acelaş’ timp parcă pline de sfială. Tinere, luminoase în priviri (efectiv emanau căldură), zâmbăreţe, lipsite de griji şi pline de viaţă, erau destul de mature să-şi dea seama de puternicul lor şarm feminin, dând din gene mai rapid ca de obicei şi uitându-se hipnotizant dirrrect în ochii mei pentru a obţine ce vroiau.

(…)

Sigur, le-am zis eu acestor nimfe ale jegului (nişte copile bătute de soartă, dar şi de sistem), şi am urcat înapoi să văd ce am prin casă. ,,Şi auzi băiatu’, nu ai şi nişte papuci ? Că uite, îs în picioarele goale… “ (cea înaltă) Vopsite şi alea – că m-am uitat – cu un roşu nu foarte ţipător, dar asta poate şi datorită contrastului cu pielea bronzată maroniu. Chicoteau în urma mea, spunându-mi că mă aşteaptă pe scările clădirii Regiei Apă-Canal (stau chiar lângă). Le-am auzit şoptind pline de bucurie una alteia: ,,Ce faaain !’’ Mi s-o umplut sufletu’, nu alta.

Am venit înapoi cu nişte şlafi imenşi, de aceia pe care eşti nevoit să îi târăşti după tine pentru a nu merge chiar ca o raţă pe stradă în cazul în care la picior porţi cu patru numere mai puţin. Dar ăştia-i aveam, nu de dat neapărat, pentru că erau singurii pe care i-am găsit căutând rapid prin dulap. Aşa, plus patru săpunuri şi un Wash & Go pe jumate plin, moment în care una dintre ele îmi mai cere ş’-un BIC, de data asta mijindu-şi senzual ochii (miniona), dar şi stând să pufnească de râs, cu sprâncenele ridicate foarte în sus.

,,Doamne dragi mi-s ţiganii ! Dragi şi ţigăncile !’’ – mă gândeam râzând cu poftă în mine şi puţin mi se vedea şi pe obrajii mei ruşinoşi.

Mulţumindu-mi încă o dată, cu paşi ţanţoşi au plecat să se spele în Mureş…

P/S: M-am dus şi după BIC. Ba le-am mai dat şi ţigări.