Zoe Dumitrescu-Busulenga :: Repere

    În primul rând trebuie să recunoaştem adevărul că acest nume spune mult în filele Istoriografiei culturii şi literaturii române, în ambele perioade istorice: interbelice şi postbelice. Personalitatea Zoei Dumitrescu-Buşulenga, va fi întotdeauna vie în însăşi fiinţa neamului său românesc, prin tot ce a reuşit să gândească, să creeze, să înveţe generaţii la rând, de la înalta ei catedră de profesor universitar.

    Nu se va găsi nicăeri în România, o bibliotecă, o şcoală, o universitate în a căror proprietate să nu fie prezente valorile gândirii, studiilor, monografiilor şi sintezelor de excepţie ale eminentei profesoare! Dar cum s-ar putea să fie altfel, când până şi în îndepărtata Australia, la biblioteca „Mihai Eminescu” din oraşul Wollongong, statul N.S.W, (bibliotecar fiind autorul acestor rânduri), avem fericirea şi desigur mândria a vă prezenta două volume rarisime, la care privesc în acest moment, acordându-le o valoare inestimabilă, pentru care orice preţ oferit, nu m-ar îndupleca a mă desparţi de ele. Ambele volume sunt prefaţate de istoricul şi criticul literar, prof. univ. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, pentru Mihai Eminescu. Asemenea lui George Călinescu, Perpessicius, Ion Creţu şi alţii, pentru Zoe Dumitrescu-Buşulenga atracţia cea mai mare o constituia „fenomenul Eminescu”, poetul „nepereche”, cum îl numea Arghezi!

     Primul volum se intitulează: „POEZII – M.Eminescu”, Editura Eminescu,Bucureşti, 1980, iar al doilea volum, la fel: „POEZII – M.Eminescu”, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984. Fiind membru corespondent al Academiei Romane, Zoe Dumitrescu-Buşulenga a scris mult, a strălucit prin studiile sale de sinteză, printre care remarcabile vor fi tematici ca: „Renaşterea – umanism şi dialogul artelor”, „Valori şi echivalente umanistice”. Şi-a pus în exercitiul muncii ideea, talentul său pătrunzător şi de limpede analiză în multe monografii, luând în studiu aşa cum ştim, personalităţi de seamă, de geniu, cum au fost, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Sofocle şi alţii.

    Aplecându-se cu multa răbdare şi studiu asupra „Scrisorilor” lui Mihai Eminescu, ilustra doamnă explică esenţialele rădăcini şi surse din care răsare imaginaţia poetului nostru naţional, identificând între acestea domenii largi şi bine cunoscute acestuia, cum ar fi: istoria, economia, filosofia, dreptul, politica, în general viaţa socială românească laică şi religioasă, influenţele străine, despre razboi, etc. (să ne amintim de Lahovari şi războiul din 1877)

    Veşnic în studiu şi cercetare, domnia sa face un analiză amănunţită a „Glossei” lui Eminescu, adeverind încă odată în plus, ceea ce realitatea dovedea în adevăr, căci Eminescu este actual al tuturor timpurilor, cunoscător al psihologiei oamenilor; astfel luminata cercetătoare dă înţeles aproape fiecărei strofe din „Glossa” eminesciană.

    În prefaţa volumelor prezentate mai sus, cititorul doritor, poate găsi uşor această analiză critică bine gândită! Ba mai mult, dă explicaţii perfect verosimile asupra condiţiilor vieţii, care în realitate îl determină pe poet să afirme prin versurile sale:

„Nu spera când vezi mişeii

La izbandă făcând punte

Te-or întrece nătărăii

De ai fi cu stea în frunte”.

    Mai avem la îndemână o altă nouă carte prezentă în Australia. Este o „Antologie” tot de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, dedicată deasemenea operelor eminesciene, culegând „Poeziile postume”, scoasă în 1977 la editura Minerva din Bucureşti, carte pentru care am mulţumit prof. univ. George Popp, din Sydney (decedat în 2005), pentru că mi-a dăruit-o, împreună cu alte frumoase şi valoroase cărţi româneşti. În prezentarea „Antologiei”, deci în cuvântul său, autoarea ne spune: „Ieşit din consonanta unor condiţii de destin istoric naţional şi de determinări individuale, Eminescu a dat lumii o operă de sinteze uimitoare, în care se interferează, filtrate prin sita geniului său naţional şi topite în limba română careia i-a dat accente de limbă sacră, răsaritul şi apusul, nordul si sudul…”

    În tot timpul vieţii sale, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în spiritul său avea o sevă creştină cu care se hrănea, astfel se explica dorinţa ei de mai târziu, la anii bătrâneţii, de a-şi petrece restul vieţii la mănăstire, pentru a aduce, cu siguranţă, mulţumire acelui Dumnezeu ce a învrednicit-o cu atâtea daruri şi haruri în viaţa sa. Devenită Maica Benedicta, a avut dorinţa ca la moartea ei, trupul să-i fie aşezat la Mănăstirea Putna, iar

dorinţa i-a fost împlinită!

    Aceste câteva repere adunate aci, cu siguranţă vor adăuga o mica particică la această carte colectivă, „Păstor şi Sămânţă", dedicată ilustrei personalităţi!

Scriitor Ioan MICLÃÆU

august 2006, Australia