Învaţă să fii puternic, învaţă să fii tu însuţi! Cultura adevărată trebuie să rămână întotdeauna a celor puţini şi înţelepţi…

Astăzi, într-o societate profund desacralizată, se naşte o nouă religie, un nou cult. Profitul şi cursa nebunească după puterea iluzorie pe care acesta ţi-o oferă, iată câteva dintre coordonatele principale şi principiale ale acestui nou mileniu. Majoritatea acţiunilor este subjugată acestor ţeluri, care se transformă încet în stări, în arhetipuri inefabile, devin parte a fiinţării… Oamenii au în vedere scopul, se concentrează numai asupra deznodământului şi uită să trăiască, să acţioneze cu adevărat. Produsul este un rezultat al acţiunilor creatoare, nu poate fi definit aprioric. În momentul în care impui etaloane, deteriorezi procesul constitutiv. Actul de creaţie trebuie să fie liber, spontan, imprevizibil, actul de creaţie trebuie să se materializeze prin surpriză. Banda rulantă nu va fi niciodată creatoare de artă, cei care creează având scopuri precise nu vor reuşi niciodată să lase în urmă excepţionalul.             

Masa înseamnă în primul rând un nivel cultural minim. Eterogenitatea asociaţiilor de indivizi, caracterul esenţialmente individual al fiecăruia dintre noi, solicită creatorilor interesaţi de câştig, mobilitate. Pentru a obţine profit, creatorul sacrifică idealurile, ideile, ajustându-şi mesajul, pentru a reuşi să satisfacă cererile generale, contradictorii chiar în esenţă. Mai multe vârfuri muntoase de înălţimi diferite, pot fi egalizate, dar doar în jos, prin distrugere. La fel, mai multe cerinţe culturale, de factură diferită, pot fi satisfăcute, însă doar printr-un nivel minimal, esenţialmente inferior nivelului optim. Şi iată cum, pentru a fi pe placul publicului, creatorii renunţă la un întreg fond ideatic, ajung să îşi nege însăşi esenţa fiinţativă. Asistăm la o masivă vulgarizare, mascată de idealurile prefabricate ale noului mileniu. Astăzi tot ceea ce înseamnă valoare poate fi evaluat prin bani. Hârtiile, elemente efemere, au devenit fundamentul social, acceptat în mare măsură de toţi. Şi non-acţiunea înseamnă tot renunţare. A nu acţiona poate de multe ori să fie acelaşi lucru cu a acţiona greşit. Să înţelegem asta şi să învăţăm să ne apărăm punctele de vedere, să învăţăm să fim noi înşine, să învăţăm să nu rămânem captivi într-o paradigmă eronată doar pentru că vrem cu orice preţ să urmăm modelul celorlalţi, doar pentru că vrem cu orice preţ să fim acceptaţi de ceilalţi, nu trebuie să coborâm ştacheta doar pentru a îi lăsa pe cei mai puţini înzestraţi să pătrundă pe sub ea. Cultura nu trebuie să fie vulgarizată pentru a fi accesibilă, pentru că rolul culturii este să îi facă pe oameni să se autodepăşească. Nu trebuie să le oferi totul pe tavă, trebuie să îi inviţi la căutare pe cei ce vor să afle mai mult.          

Ştiinţa popularizată nu mai este ştiinţă adevărată. Nu muntele trebuie să vină la Mahomed, ci Mahomed trebuie să se ducă la munte dacă vrea cu adevărat să ajungă la el. Aceasta este calea firească a acestei lumi, aceasta este lecţia pe care omul trebuie să o înveţe atunci când priveşte în jur. Nu trebuie să încurajăm mediocritatea, nu trebuie să încurajăm limbajul facil, nu trebuie să încurajăm banalitatea. Niciodată nu vor fi create opere de artă prin intermediul banalităţii, niciodată un limbaj vulgar nu va reuşi să enunţe mari adevăruri. Rafinamentul conţinutului este cel mai bine exemplificat de rafimentul exterior. În absenţa acestuia din urmă, judecăţile cele mai elevate sunt în van. Gânditorul care nu ştie să devină la nevoie un bun orator nu este un gânditor înţelept.          

Asaltul mundanului a destabilizat componenta sacră a vieţii omului. Miturile şi-au pierdut de mult componenta simbolică, sensurile ascunse nu mai sunt căutate, societatea se bazează în exclusivitate pe învelişul exterior, superficial. Intruziunea bruscă a sacrului (şi atunci când spun sacru mă refer la conotaţia culturală a termenului, la acea calitate pur omenească care ne ridică deasupra oricărei alte fiinţe vii – raţiunea) în profan se rezumă la existenţa televizorului. Oamenii refuză să mai sintetizeze informaţia, ei vor să primească totul de-a gata, ei vor să nu mai facă niciun efort de înţelegere. Formatorii de opinie deţin controlul, însă, din păcate, şi ei la rândul lor refuză să îşi asume misiunea de culturalizare, refuză să “formeze” un public nou, mulţumindu-se să se complacă în această redundanţă distrugătoare. Nimeni nu încearcă să evadeze din această stare de somnolenţă culturală, pentru că toţi au, pentru moment, “lucruri” mai importante de făcut…          

Capitalismul înseamnă în primul rând cinism prost înţeles. Pentru a fi mai productiv, pentru a reuşi pe piaţa muncii, pentru a învinge, pentru a fi cel ce reuşeşte, omul îşi sacrifică eul, îşi alterează idealurile, îşi bate joc de fiinţa sa şi de capacităţile intrinseci acesteia.           

Artiştii nu vor fi niciodată capitalişti, pentru că doar cel care creează pentru el, pur, va reuşi să creeze cu adevărat. În primul rând trebuie să îţi placă ţie, celui care făureşte. Impactul pe care realizarea ta îl va avea asupra celorlalţi nu are nicio legătură cu tine. Imaginea pe care tu o ai în ochii celorlalţi este numai problema lor, şi, atâta timp cât tu eşti mulţumit, atâta timp cât tu consideri că îţi respecţi  fiinţa, fii tu însuţi!          

Cultura nu trebuie coborâtă la nivelul oamenilor, ci oamenii trebuie să se ridice la nivelul culturii. Doar astfel, putem progresa. Cei puternici înţeleg întotdeauna mai mult. Iar când vine vorba de cultură, nimeni nu te poate împiedica să fii puternic. Învaţă să fii puternic, învaţă să fii tu însuţi! Cultura adevărată trebuie să rămână întotdeauna a celor puţini şi înţelepţi…