Scripta Manent

    În toamna anului 2003, proaspăt sosit de la antipozi, în oraşul copilăriei, Oradea, am fost întâmpinat încă din prima zi de şoapte şi murmure!

    Unul dintre amici îmi şopteşte la ureche: „Auzişi bre că Vasilescu a scos un dicţionar care face vâlvă prin urbe?”. Sau altul: „Dom’le a înebunit Stelian Vasilescu! A scos o varză de dicţionar în care îşi permite să îl critice vehement pe Grigurcu şi pe Blandiana…”.

    Seara, la telefon, mă sună Ixulescu: „Bine ai venit băi Jorjele. Ce mai e nou prin ţara cangurului? Să-ţi spun una bună? (începe să vorbească în şoaptă  ca pe vremuri când ne era frică să nu ne audă băieţii cu ochi albaştri!) Moşule! Îl mai ţii minte pe Vasilescu? ÃÆla de-a fost secretar literar la teatru’ mare? Hm! A scos un vademecum de-a rămas Bihoru’ bouche bée! Frumos, elegant, bine documentat, peste 600 de pagini… ce mai, o capodoperă! Moare lumea de invidie…”.

    A doua zi de dimineaţă, când încă eram în lumea viselor, zbrrr telefonu’! La celălat capăt al firului, amicu’ AB, ziarist de ocazie pe la diferite publicaţii locale: „Noroc Roca! Mi-a spus Ixulescu că ai venit în ţară. Ce mi-ai adus din ţara lui Cangur-Voievod? Te-am văzut în dictionaru’ lui prăpăditu’ ăla de Vasilescu! Arăţi mai bine în poză decât în realitate! (Merçi, zic eu!) Păcat că te-ai lăsat afişat în mizeria aia! Păi şi un album de timbre şcolar arată mai bine! Băăă! Pe ăsta e supăraţi toată spuma li-teraturii române contemporane, inclusiv clasicii! (Dece dom’le? îl intreb) Cum nu ştii? Păi a pus acolo şi popi şi studenţi, chiar şi bebeluşi. Numai să fie la număr, ce mai, o adevărată halima! Şi  culmea! Şi tu eşti p’acolo! Eu nu mă compromit! De fapt nu mai vorbescu cu mizerabilu’ de mai bine de douăzeci de ani!”.

    După terminarea conversatiei, am zâm-bit şi am incercat să re-adorm. Ce credeţi, că am putut? Chiar dacă călătorisem peste treizeci de ore de la Sydney, până la Oradea, şi diferenţa de fus orar era de nouă ore, stăteam în pat, cu mâinile sub cap şi râdeam… Mare e grădina lui Dumnezeu!

    Mă îmbrac şi ies în oraş cu gândul la o cafea. Traversez de-a lungul vestitul corso, şi când ajung să dau colţul pe lângă agenţia de bilete CFR, dau nas în nas cu M.C. Mi-am dat seama ca era puţintel turmentat. „Şe faşi Ghiorghi, iar vinişi pi la Oradia?” „Da! M-a apucat dorul de ţară şi m-am săturat de atâtea animale cu marsupiu!” i-am raspuns eu. „Păi, ghini băieti, şe crezi că pe-aişia nu aviem şi noi cangurii noştrii? Păi a făcut olteanu şela pi numi Vasilachi, o carti în al cărei marsupiu au intrat pesti şasisuti de canguri di pi aşesti miliaguri. Da-i scandal mari dom’li! Mulţi e supăraţi tari că autoru’ nu i-a pus şi pi ei acolo. Alţii, creapă fieria-n ei ca nu i-a scris di bini. E unul care a scris un articol într-un ziar că îşi dă dimisiè din carti şi şere să i se şteargă numili d’acolo că si faşi di râs!”

    Ce să zic? Free country! Pai de aceea au luptat bieţii românaşi la revoluţie, ca să poata avea dreptul la libertatea cuvântului.

    La prânz sunt invitat la masă de soacră- mea Lucica. I-au nişte flori şi bat la uşa ei. Mă primeşte cu zâmbetul pe buze. Eu, cine ştie, aveam o faţă obosită de pe drumul cu avionul sau de pe drumul de pe corso înapoi, că mă ghiceşte şi mă ia la întreabări de ce sunt abătut. Dau şi eu vina pe Vasilescu, spunându-i că am obosit să tot aud vorbindu-se de dictionarul acestuia, iar eu nici nu stiu cum arată. Oh, baidăvei, îmi spune dânsa într-o engleză de Oxford, colea pe bibliotecă  ai şi tu un exemplar. Minunată lucrare! Mi l-a adus Stelică în urmă cu vre-o două luni.

    Pun mâna pe el, îl pipăi… Coperţi tari! Carte groasă. Hârtie bună! Uit de lunch spre necazul mamei-soacre, şi încep să îl răsfoiesc, spicuind pe ici pe colo.

    Ajung la Blandiana, citesc ce scrie! Nimic tendenţios, nimic supărător! Numai de bine până la capăt!

    După masă mă cufund în lectură. Incepe să îmi placă. Are talent autorul! Muncă multă şi cu migală, excelent documentată. 608 pagini cu poze. Sincer să fiu, nu am mai văzut o altă lucrare similara pe rafturile librăriilor din Oradea. Un excelent dicţionar al oamenilor din Bihor! Scris cinstit şi fără menajamente. Aşa l-a conceput autorul. Aşa a vrut să fie! Vorba aceea celebră „Aşa a grăit Zarathustra”! Fără perdele, fără menajamente, după sufletul şi asemănarea domniei sale, Stelian Vasilescu. ŞÎ apoi mai are o calitate! Este tangibil!

     Dragi critici! Dacă nu vă place Dicţionarul oamenilor din Bihor, creat de Stelian Vasilescu, scrieţi dumnea-voastră unul mai bun şi mai complet! Până atunci, haec scriptura manent!

…………………………………………………………..

Stelian Vasilescu ne-a părăsit  în ziua de Crăciun a anului 2003. Dicţionarul demonstrează, însă, perenitatea autorului.