Procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina s-a desfăşurat etapizat, neostentativ pentru a nu compromite ideea de democratizare promovată de actuala conducere a statului, pe mai multe paliere

Potrivit ultimului recensământ din 2001, în Ucraina, 258.619 dintre persoane s-au declarat “moldoveni”, iar 155.130 persoane, români, iar din totalul de 449 de scoli nationale si 130.887 de elevi în anul 2002 functionau în limba ucraineana 305 de scoli cu 93.200 elevi, 83 de scoli (18,49%) cu 21.672 elevi (16,56%) erau cu predare în limba româna[1], în limba rusa functionau 1 scoala primara cu 4 elevi (la Fântâna Alba raionul Hliboca) si 1 de treapta I-III cu 227 elevi (la Beloùsovca raionul Secureni).
 Procentul elevilor instruiti integral în limba româna în anul 2002 era ceva mai mic (16,56%) decât procentul populatiei românofone din regiune (19,8%). În regiune mai functionau câteva scoli mixte ucraineano-românesti: 2 de treapta I-II cu 274 elevi si 6 de treapta I-III cu 2.660 elevi, iar în satul Mamaliga (raionul Noua Sulita) functiona o scoala ucraineano-ruso-româneasca cu 517 elevi. Existau si câteva scoli mixte ucraineano-rusesti – 1 cu 221 elevi de treapta I si 5 cu 2.541 elevi de treapta I-III.
 Conform aceleeasi surse în regiunea Cernauti în primavara anului 2002 functionau 6.204 clase cu 132.450 elevi, inclusiv: 4.973 de clase cu 106.048 elevi cu instruire în limba ucraneana, 1.177 clase (23,67%) si 23.584 de elevi (22,24%) cu instruire în limba româna si 54 de clase si 1.255 elevi cu instruirea în limba ucraineana.
 Deşi datele erau optimiste situatia a evoluat, însă, în alta directie – în 2004. Şcoala româneasca din Camenca raionul Hliboca deja disparuse. Scolile cu predare în limba româna din Forosna si Boian din raionul Noua Sulita, scoala din Bahrinesti, raionul Hliboca, precum si liceul românesc din orasul Noua Sulita se transformasera în scoli mixte. Pe cale de disparitie este şi şcoala româneasca din Corovia. Cu toate acestea, statul ucrainean promovează o politică de deznaţionalizare a românilor în scopul asimilării acestora şi descurajării eforturilor de menţinere a identităţii naţionale româneşti.Procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina s-a desfăşurat etapizat, neostentativ pentru a nu compromite ideea de democratizare promovată de actuala conducere a statului, pe mai multe paliere.
 Una din direcţiile de acţiune a vizat procesul educaţional, implicit formarea tinerei generaţii. Din această perspectivă a devenit evident că autorităţile de la Kiev acţionează pentru descurajarea tinerilor de etnie română care doresc să-şi continue studiile în ţara noastră.
 Situaţia învăţământului în limba maternă în Ucraina este îngreunată, în principal, de lipsa manualelor, în condiţiile în care autorităţile ucrainene nu permit folosirea materialelor didactice româneşti, iar în programa ucraineană oficială, istoria românilor nu este tratată.Totodată, starea şcolilor din Ucraina este una austeră, calitatea actului de învăţământ fiind tributară unui sistem învechit, bazat pe predarea şi însuşirea cunoştinţelor într-un mod mecanic.
 În cadrul universităţilor din Ucraina, elevii care optează pentru studiul limbii şi literaturii române nu reuşesc absolvirea cursurilor decât în număr redus, deoarece sunt eliminaţi cu intenţie, datorită subiectelor foarte dificile din cadrul examenului de gramatică ucraineană, prevăzut ca materie obligatorie. În acelasi timp pentru a determina reorientarea tinerilor români spre învăţământul în limba ucraineană, autorităţile din ţara vecină califică toate solicitările de înfiinţare a unor clase/catedre cu predare în limba română drept pretenţii exagerate cu caracter naţionalist.
 Direcţia de Învăţământ şi Ştiinţă a Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi a făcut publică oferta educaţională pentru anul 2006-2007 fără a menţiona faptul că universităţile din România au rezervate locuri pentru membrii comunităţii româneşti din Ucraina. Conform acesteia, tinerii interesaţi se pot înscrie numai la cursurile instituţiilor de învăţământ superior din Chişinău, Bălţi şi Tiraspol, fapt de natură a prejudicia relaţiile tinerilor ucraineni de etnie română cu ţara noastră.Structurile de conducere din învăţământul ucrainean vizează reducerea, prin diferite metode, a numărului de persoane care doresc să urmeze cursurile  universităţilor româneşti, impunând condiţii ce nu pot fi îndeplinite de către candidaţi: taxe mari, adeverinţe eliberate de instituţiile de învăţământ superior din România, obligativitatea satisfacerii stagiului militar sau solicitând, în ultimul moment, documente a căror obţinere necesită o perioadă îndelungată (cele care atestă originea românească a candidatului).
 Urmând aceeaşi linie de acţiune, în absenţa unui protocol de recunoaştere a diplomelor obţinute la universităţile româneşti, autorităţile din Ucraina nu angajează tinerii absolvenţi ai unei forme de învăţământ din ţara noastră în posturi conforme specializării lor, ceea ce a determinat în timp, reorientarea lor spre instituţii de învăţământ din Ucraina, Moldova sau Rusia.