Acest monument al eroilor români, a "disparut" fără urmă, ca şi denumirile istorice şi cele tradiţionale. S-a lucrat metodic pentru ştergerea memoriei neamului românesc

    În perioada scurtă a celor 22 de ani de stăpânire românească, oraşul Cernăuţi a suferit schimbări radicale în toate direcţiile. S-au reclădit construcţiile ruinate, afectate de război şi, datorită unui plan de sistematizare bine pus la punct, s-a trecut la realizarea noilor construcţii edilitare ale oraşului. Astfel, au apărut cartiere întregi prin construirea de locuinţe şi vile pe terenurile libere din fosta stradă Sturmwiese – transformată în cartierul funcţionarilor – şi din suburbiile Horecea şi Roşa.

    Clădiri de valoare arhitectonică deosebită au fost înălţate în perioada interbelică: Palatul Cultural al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina(1939), Palatul Căminului de Ucenici, Casa Asigurărilor Sociale, impunătoarea clădire a Universităţii Carol II (ce adăpostea Facultatea de Filozofie şi Litere), Biblioteca Universităţii, Seminarul Pedagogic, Policlinica Orăşenească, Cinematograful Scala, Palatul Grănicerilor, Clădirea Arhiepiscopiei şi căminul preoţesc, Liceul Comercial de Băieţi, Casa Naţională din Roşa precum şi numeroase şcoli primare. S-au înălţat blocuri de locuinţe, particularii clădind mult în Cernăuţi.

S-au înălţat trei biserici monumentale, în stil românesc, biserica Sf. Nicolae(1939), apoi biserica Sf. Petru şi Pavel din cartierul Horecea(1938) şi biserica Sf. Apostoli din cartierul Mănăsterişte(1938).

    Oraşul Cernăuţi, se afla printre primele oraşe din România, în ceea ce priveşte pavarea străzilor cu macadam, asfaltarea trotuarelor, reţeaua de canalizare şi de alimentare cu apă, extinderea instalaţiilor electrice de iluminat public, reţeaua de gaze naturale fiind realizată de firma Rieger din Sibiu. Şoseaua Cernăuţi-Hotin, era una din cele mai bune din ţară la acea vreme.

    Şi din punct de vedere comercial, Cernăuţiul a rămas acelaşi mare centru, care aproviziona cu toate produsele, întreaga regiune a Bucovinei. Majoritatea locuitorilor oraşului trăiau din comerţ, industrie şi meserii, o parte fiind funcţionari, alţii – proprietari urbani.

    S-au construit noi unităţi de prelucrare a materialelor de construcţii, s-a dezvoltat industria alimentară (morărit, panificaţie, industrializarea cărnii, a laptelui, etc.), care deţinea o pondere importantă in economia oraşului.

    Bucovina a pierdut în primul război mondial aproape 25.000 de vieţi omeneşti, contribuind cu cel mai ridicat procent(1% din populaţia românească bucovineană) la războiul de întregire naţională a României.

    După 1920, în faţa Palatului Primăriei Cernăuţilor, pe un spaţiu larg, în fosta piaţă a Unirii (astăzi Piaţa Centrală), încadrată de un mic scuar de verdeaţă şi copaci, pe acest loc memorabil unde, la 28 noiembrie 1918, românii au încins Hora Unirii, în anul 1924, a fost ridicat MONUMENTUL UNIRII – opera artiştilor români, Ştefănescu – arhitect şi Burcă- sculptor -, care reprezenta chipul în bronz al unui soldat român, în plină armatură, având în stânga un drapel, iar în faţă stând în genunchi, o fată: Bucovina recunoscătoare. Grupul statuar era aşezat pe un postament rotund, iar zidul în formă de semicerc, era încins cu basoreliefuri din bronz, reprezentând scene din istoria românilor (legenda lui Dragoş Vodă, cu Molda, de unde a venit numele de Moldova, decapitarea în condiţiile dramatice ale anului 1777, a domnitorului Grigore Ghica Vodă), precum şi scene din epopeea primului război mondial.

    În spatele monumentului, era aşezat pe un soclu, un zimbru din bronz, care strivea sub picioare, vulturul austriac cu două capete.    

    La ocuparea Bucovinei de către sovietici, acest monument care simboliza lupta istorică de veacuri a românilor pentru Unire, este demolat. Dupa revenirea administraţiei româneşti la Cernăuţi, în iulie 1941, pe acelaşi amplasament al pieţei din faţa Primăriei, a fost executată o replică a monumentului Unirii. Distrus din nou după 1944, în prezent, un singur fragment al acestei opere de artă, şi anume zimbrul Moldovei strivind vulturul austriac, alături de două basoreliefuri ce au aparţinut proiectului monumentului Unirii, se gasesc expuse la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

    Tot în perioada interbelică, la Cernăuţi în Cimitirul orăşenesc, a fost înălţat de către Societatea ‘’Cultul Eroilor‘’, Cimitirul Eroilor, unde au fost adunate osemintele ostaşilor căzuţi în primul război mondial. Proiectul a fost întocmit de către serviciul arhitecturii al societăţii “Cultul Eroilor”, şi a prevăzut monumentul central şi Cripta Eroilor necunoscuţi, planul general cu aşezarea mormintelor, patru troiţe de stejar aşezate în parcelele respective. De asemenea s-au înălţat din cărămidă şi beton armat, zidurile de împrejmuire şi poarta intrării în cimitir, cu ornamentul din ciment reprezentând un vultur având 3.10 m. lungime şi 1 m. înălţime, iar deasupra, inscripţia : Cimitirul Eroilor. Pe acoperişul porţii, erau aşezate două cruci din fier forjat. Porţile mici, erau construite din stejar sculptat avânb înălţimea de 2,60 m., şi laţimea de 2 m. Numai devizul pentru construcţia porţii şi zidurilor se ridica în anul 1930 la valoarea de 228.188 lei.

    Acest monument al eroilor români, a "disparut" fără urmă, ca şi denumirile istorice şi cele tradiţionale. S-a lucrat metodic pentru ştergerea memoriei neamului românesc. După cum a "dispărut"  tot fără urmă şi Cimitirul Militar situat vis-a-vis de Cimitirul orăşenesc pe fosta stradă Ştefan Tomşa, ridicat în 1941, unde se găsesc înmormântaţi eroii militari români căzuţi în războiul de eliberare a nordului Bucovinei. Cimitirul Eroilor, avea o lungime de 111,50 m., şi o lăţime de 79,20 m. Din cele câteva zeci de cruci din piatră, se mai păstrează astăzi doar… şase ! Restul, au fost smulse de pe mormintele ostaşilor români, şi dacă nu au fost aruncate, au fost montate în cimitirul ortodox învecinat la căpătâiul morţilor ruşi şi ucraineni. Încă prin anii 1970-1975, cimitirul militar era intact. Dovada, fotografia pe care a avut amabilitatea să mi-o arate dl. ing. Gheorghe Haficiuc făcută de domnia sa într-o zi de iarnă a anilor ’70. Mai grav este faptul că pe locurile şi parcelele unde îşi dorm somnul de veşnică odihnă militarii români, ca şi cei 800 de români cernăuţeni ucişi de sovietici în lunile iunie-iulie 1941, s-a permis extinderea cimitirului evreiesc şi înhumarea a zeci şi zeci de persoane aparţinând acestei etnii, fapt care s-a produs în perioada ultimilor 25 de ani.

    Cu ajutorul unor familii de buni români bucovineni din Crasna(Motrescu Nicolae şi Popescu Dumitru), am reuşit să  montăm o cruce şi să marcăm cele şase morminte şi cruci de piatră rămase încă nedistruse. Din arhiva Cultul Eroilor, prin amabilitatea conducerii Muzeului Militar Central din Bucureşti, am stabilit şi numele ostaşilor români care îşi dorm somnul de veşnică odihnă în aceste locuri: serg. Giosan Gavrilă, serg.t. Spânu Constantin, sold. Varga Francisc, sold. Buzatu Nicolae, serg. Stoica Constantin, frt. Ioniuc Grigoriu.

    Prin aceasta tragem un semnal de alarmă către toţi cei interesaţi, pentru salvarea acestor monumente şi urme româneşti din Cernăuţi, când încă nu sunt acoperite definitiv de pământ, vegetaţie şi uitare. Se ştie că pietrele din cimitire vorbesc; însă aceste pietre, prin simpla lor dispariţie sunt făcute să amuţească definitiv, ceea ce se întâmplă sub ochii noştrii în Cernăuţi!

    În imagini, clădiri şi monumente româneşti precum şi cele şase cruci de piatră care au mai rămas în picioare, amintind peste timp de Cimitirul militarilor români din Cernăuţi.

    N.B.  În vara aceasta trecând prin cimitirul militar din Cernăuţi, am găsit locul într-o paragină generală. De abia se mai putea zări crucea de lemn între buruienile înalte cât un strat de om. Oare românii din Cernăuţi – mulţi în diferite asociaţii şi societăţi culturale cu funcţii importante – nu au fost interesaţi în menţinerea mormintelor scoase la lumină şi marcate în urmă cu patru ani? Oare nu mai buni patrioţi sunt ţăranii ucraineni din satul Ojevo (Oieni) care au îngrijit şi îngrijesc cimitirul militar al ostaşilor români care se află în acel sat şi care este intact ? Dar ambasada şi legaţia română din Kiev şi Cernăuţi?