O altfel de metafizică

Dao este originea tuturor lucrurilor: ”Dao îl creează pe Unul; Unul îl creează pe Doi; Doi îl creează pe Trei, iar Trei creează toate lucrurile”. Astfel, Dao ar reprezenta originea primordială a lucrurilor, increatul ce creează totul. Dao este imposibil de definit. Nu are formă. Nu se manifestă în vreun fel. Nu poate fi văzut. E înaintea Unicităţii şi Unităţii. Este inexprimabilul. Dao nu este un zeu creator. Lucrurile apar, astfel, ca rezultat al lui Dao. Este ”calea naturală”. Lucrurile, în eseţna lor, sunt mişcate de Dao, dar fără scop şi intenţie.

”Unul îl creează pe Doi”: Unitatea dintr Yin şi Yang, cele două elemente total opuse, negru şi alb, masculin şi feminin, fierbinte şi rece. Două forţe încolăcite, având fiecare, în centrul său, un strop din cealaltă. ” Doiul îl creează pe Trei”: triada Cer-Pământ şi Unitate. ”Trei creează toate lucrurile existente”: toate lucrurile existente răsar la capătul succesiunii cosmice. Toate lucrurile sunt legate între ele. Există o interdependenţă între lucrurile existente, adică toţi existăm unul în celălalt.

Calea Dao este principiul ce transcende orice fiinţă, e imanent lucrurilor, articulat din elemente opuse, complementare, ce se despart, ca mai apoi să se întâlnească; Dao stă la baza daoismului , ce reprezintă metafizica naturală; în acest caz, principiul explicării lumii se află într-o ordine anterioară existenţei empirice a lucrurilor; Dao este esenţial, gol şi privat de determinări, fiind potenţialitate flexibilă şi inepuizabilă ce conţine totul în stare originară; în cadrul daoismului, omul trebuie să integreze în sine curgerea naturală a lumii, omul fiind, în acest caz, eliberat de suferinţe şi constrângeri. De asemenea, în cadrul daoismului, există o circularitate a mişcării, o determinare a depăşirii opoziţiei dintre început şi sfârşit, viaţă şi moarte; există şi o împăcare a contrariilor, o afirmare a armoniei, omul fiind oaspete al lumii, nu stăpân.

Daoismul îi învaţă pe oameni să fie în armonie cu natura. Trebuie să urmezi Calea. Dao este pretutindeni, chiar şi în non-existenţă, fiind infinit şi atotcuprinzător, fiind atât creaţie, cât şi distrugere. Omul înţelept este cel care cunoaşte totul, fiind lipsit de cunoştinţe, iubind totul dar fiind lipsit de ataşament.

Întâlnim, în ”Tratatul Căii şi al virtuţii”, sau ”Daodejing”, câtev elemente de ”filosofie” daoistă, asistând, de asemenea, la descrierea ”Căii Dao”[1] :  

a).Cel care este liber de pasiuni vede taina minunată a lui Dao;  

b).Vidul lui Dao este nemuritor şi eu[2] îl numesc principiul cel mai adânc;  

c.)Omul înţelept cedează locul altora, arătându-se astfel superior oamenilor;  

d.)Când opera este înfăptuită, iar numele omului încununat de glorie, el trebuie să se îndepărteze. Aceasta este legea naturală a lui Dao;  

e).Pentru a-şi păstra liniştea sufletului, omul trebuie să respecte unitatea. Atunci, în el nu se vor trezi dorinţele;

f).Sforţările omului înţelept sunt îndreptate spre a face viaţa îndestulată, iar nu spre a avea lucruri frumoase;  

g).Întoarcerea la început se cheamă repaus, iar repaosul se cheamă reîntoarcere la viaţă. Cel care cunoaşte permanenţa devine înţelept, înţeleptul devine drept, iar cel ce este drept devine domnitor. Domnitorul urmează Cerul, Cerul urmează Calea lui Dao, iar Dao este etern;  

h).Dao este un lucru neclar şi nebulos. Cuprinde formele. Cuprinde lucrurile. Cuprinde seminţele. În ele este cuprins adevărul.

Dao are şi sensul de a spune , cu ajutorul cuvintelor, putând fi transmisă învăţătura. De aceea se numeşte ”Calea Dao”, calea de urmat: morală, religioasă, de comunicare întreoameni şi puterile sacre. Dao este o artă, e o putere, e o metodă.

În Daodejing, aşa cum arătat mai sus, Dao are un caracter inexprimabil. Pentru Heshang Gong, dao este ” Principiul” fără nume al universului, dar şi calea de a trăi, artă ce îşi poate găsi aplicarea în viaţa personală[3]. Dao poate fi înţeles prin două moduri de a fi:

  1. În starea de absenţă a dorinţei,unde se află în repaos, fiind nediferenţiat;
  2. În starea de dorinţă, dând naştere unor fiinţe diferenţiate, accesibile simţurilor.

Dao reprezintă şi mişcarea. Mişcarea înseamnă transformare, iar prin intermediul acestetia, unitatea poate deveni multiplicitate, păstrându-şi principiul eficacităţii, dar şi al vieţii. Cunoaşterea autentică va fi globală şi intuitivă, dar şi de natură mistică: ”Cerul şi pământul s-au născut odată cu mine, iar eu şi cele zwece mii de fiinţe suntem totuna”[4].

Doctrina Dao va fi înţeleasă în mod diferit de oameni[5]:

  1. Omul superior îl urmează pe Dao fără preget;
  2. Omul mijlociu cugetă uneori la Dao, iar alteori îl dă uitării;
  3. Omul inferior, aflând despre Dao, izbucneşte în râs: căci dacă el nu ar râde, dao nu ar fi cu adevărat Dao.

Daoistul de desprinde de conversaţiile sociale, lingvistice, modificându-şi conştiinţa. Astfel, daoistul are ca ţel nemurirea fizică. Acest lucru, datorită faptului că făptura umană ar fi după chipul şi asemănarea universului.

Trebuie amintite cărţile daoismului, acestea fiind Daodejing şi Zhuang-Zi [6]. Totuşi, daoismul nu se reduce doar la cele două cărţi, ci cuprinde şi o parte ezoterică sau alchimică. De asemeena, doctrinele daoiste se înşiră din legenda conform căreia Xi Wang Mu îi dăruieşte împăratului Wu Din piersici miraculoase ca simbol al Nemuririi. Astfel, dinastia Han, ca fiind pusă alături de Desăvârşiţi şi Sfinţi, e cea care păşeşte pe aer şi nu moare niciodată. Aceşti nemuritori, conform tradiţiei, trăiesc pe piscurile Celor Cinci Munţi Sacri. Țelul adeptului Căii Dao este să ajungă în preajma acestora, să ajungă în preajma Muntelui Kun-hun, pe tărâmul reginei Xi Wang Mu. Pătrunzând în munte, daoistul pătrunde în sine, visând că e fluture, conştientizând că lumea e un edificiu iluzoriu.

Există o punere în corespondenţă a sferei cosmice cu cea umană, centrată pe cele două concepte: Dao al cerului şi Dao al oamenilor[7]:

  1. a) Dao al cerului: calea regulată a alternanţei anontimpurilor, mişcărilor soarelui, aspectelor Yin şi Yang;
  2. b) Dao al oamenilor: normă etică, de origine cosmică, structurată într-un set de atitudini pe care omul superior îl stăpâneşte cu desăvârşire.

Dao este posibil datorită De, puterea latentă a suveranului care îndeplineşte corespondenţa ritualurilor cu cosmosul. De asemeena, De mai este perceput şi ca o virtute care potenţează actele individului, fiind puterea care depăşeşte sfera restrânsă a umanului, o forţă morală care defineşte puterile individului.

În cadrul dao, observăm nonacţiunea ca ”respectare a principiului naturaleţei lucrurilor”[8], o atitudine de nonintruziune în desfăşurarea evenimentelor, contemplată de Înţelept. Trebuie lăsat fiecărui lucru acel ”de-la-sine”, făptuind fără făptuire, gustând fără a gusta. Pentru a fi pe placul Cerului, trebuie să înţelegem legea existenţei contrariilor, negând aparenţa pentru a ajunge la adevărata esenţă. Pentru a integra ordinea umană în cea cosmică, e nevoie de nondorinţă, noncunoaştere şi nefăptuire.

Dao dă naştere lucrurilor (procesul fiind De), iar ceea ce lucrurile obţin de la Dao este De, acest din urmă termen însemnând proces şi efect, lucrurile fiind lucruri, dar şi ceea ce potenţează devenirea[9]. Dao este potenţialitatea fiinţială a cosmosului, dar şi regula devenirii universale. Dao înfăptuieşte lucrurile, iar Puterea le hrăneşte, le creşte, le împlineşte.

Dao în acţiune nu poate fi văzut, ascultat, auzit. Trebuie să ne întoarcem întru sine, să ne astupăm ”trecerile” pentru a opri accederea dorinţelor în corp, practicând nefăptuirea, dar şi exerciţiile pentru liniştirea interiorului, putând, astfel, cunoaşte armonia de sine şi eternul. Astfel este numit dao, în Daodejing[10].

”Dao care poate fi rostit

nu este eternul Dao,

numele care poate fi numit

nu este eternul nume:

fără nume,

este obârşia Cerului şi Pământului,

nume având,

este mama celor zece mii de lucruri.”

 

Ca o concluzie, putem aminti câţiva termeni semnificativi pentru gândirea dao, cât şi descrierea acestora[11]:

  1. De : virtutea dezvoltării ”celor zece mii de lucruri” care pun în valoare virtutea lui Dao;
  2. Dao : calea dreaptă a vieţii; sursă creatoare şi model al creaţiei;
  3. Shen : transcendenţa; de află în inimă şi provine din suflul superior; forţa interioară descoperită prin intuiţie şi magie;
  4. Wu : fenomen;
  5. Wu şi You: concepte care prezintă lumea ca prezenţă ascunsă, invizibilă, reprezintă unitatea generatoare;
  6. Wu wei : a nu acţiona; a face ”de la sine”; a nu interveni ăn cursul natural al lucrurilor;
  7. Yin yang : baza dinamicii transformărilor, binomul forţelor complementare; sufluri primordiale din interacţiunea cărora ia naştere universul;
  8. Yang: lumina, pozitivul;
  9. Yin : umbra, negativul;
  10. Zi ran : natura,modelul existenţei; expediază funcţionarea noimei-natură şi apariţia Cerului, Pământului şi omului:
    1. I. Dao ca model pentru sine – Marea Imagine a modelului virtual;
    2. II. Cerul se modelează după Dao – Marele Început;
    3. III. Pământul se modelează după Cer – Marea Origine;
    4. IV. Omul se modelează după Pământ.

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

 

  1. C. Culda; E. Culda, Daoismul prin scrierile şi practicile sale, Editura Licorna, Bucureşti, 1995;
  2. M. Eliade; I.P. Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Polirom, Iaşi, 2007;
  3. Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane, Editura All, Bucureşti, 2004;
  4. M. Kaltenmark, Lao Zi şi Daoismul, Editura Symposion, Bucureşti, 1994;
  5. Lao Zi, Calea vidului desăvârşit, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
  6. Lao Zi, Cartea despre Dao şi Putere: Daodejing, Editura Humanitas, 1993;
  7. M. Palmer, Elemente de taoism, Editura Rao, Bucureşti, 1995.

 

Note

[1] C. Culda, E. Culda: Daoismul prin scrierile şi practicile sale, Editura Licorna, Bucureşti, 1995, pp. 39-46.

[2] Este vorba despre Lao Zi (n.aut.)

[3] M. Kaltenmark,  Lao Zi şi Daoismul, Editura Symposion, Bucureşti, 1994, p. 46.

[4] Ibidem, p. 113.

[5] Ibidem, p. 96.

[6] M. Eliade, I.P. Culianu:

[7] Lao Zi, Cartea despre Dao şi Putere: Daodejing, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 19.

[8] Ibidem, p. 25.

[9] Ibidem, p. 29.

[10] Ibidem, p. 39.

[11] Lie Zi, Calea vidului desăvârşit, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pp. 217-236.