Vis de toamnă / Zborul din nou / Stropul de gând

Vis de toamnă

Îţi voi arăta cerul de acolo vei vedea surâsul care îmi înfloreşte în colţul buzelor.
Tăcerea mea o voi aşterne peste grădina cu flori, peste pamântul îmbărbătat de ploaie.
Într-o zi de toamnă când frunza păleşte şi paşii răzbat stingheri prin lume.
Într-o zi de toamnă când galbenul fructului pârguit îşi deapăna povestea.
Boabe de strugure vor vorbi în stropi de vin.
Dimineţi sărutate de culori vibrânde într-un delir al metamorfozei.
Copacul care cuprinde cu braţele lui zarea.
Copacul care vorbeşte oamenilor despre tristeţea sa, despre timpul petrecut ascultând gândurile pasarilor.
Şi visul  toamnei .Cântecul ploii ritmic ca o inimă care bate.
Toamna.
Îţi voi arăta cerul, atunci când păsările pleacă la capăt de lume.
Când naufragiază săruturi în tinereţi incandescente.
Fără timp. Aproape de speranţele oamenilor îndrăgostiţi de absoluturi firesti.
Toamna.
Parcuri solemne îmbrăţişate de frunze, clipe în amintirea momentului.
Sentimentul că eşti o prelungire a unui vis.
Într-o zi de toamnă când asculţi adierea vântului pelerin, o simfonie de trăiri, o geană de lumină care îţi sărută tâmpla.
Un vals, în care trecutul deapană amintirea umbrei tale, atunci când eşti doar tu şi cu tine.
Ochii toamnei se deschid spre lume, verzi şi tainici ca două sclipiri, doi stropi de cântec.

Zborul din noi

Sărută tâmpla albastră a visului.
Eşti un zbor prelung între noapte şi zi, dincolo de întuneric în lumină.
Sensibilităţi care dau sens zborului din noi.
Nefericiri trecătoare pustii, stinghere umbre.
Purtăm aripile năzuinţelor atât de departe mai sus, deasupra norilor.
În efemeritatea unei zile când lumina creează contururi, învăluie paşii şi trandafirii amintirilor.
Atâtea iubiri plutesc în spaţii himerice, amintirea copilului care îşi mai ţine încă jucăria la piept.
Sărută tâmpla fremătătoare a visului.
Realitatea e o dimensiune a proiecţiilor interioare.
Iubeşti din prima clipa a existenţei tale. Un zbor prelung aproape de tine.
Sensibilităţi care ating cerul şi ne transformă în păsări.
Trăim pentru a ne ţine de mână, când umbra durerii ne atinge uneori atât de intens într-o singură viaţă.
Trăim cu amintirea unei clipe albastre când marea atinge ţărmul cu buzele ei, când prezentul are atâtea să-ţi spună.
Clipe care pleacă şi vin, doruri, speranţe.
Zborul acesta care cheamă depărtari e o parte din fiinţa noastră din idealul care ne înalţă şi ne apropie de stele.

Stropul de gând

Se nasc multe sensuri.
Cred că e nevoie de glasul firii pentru a ne întoarce la izvorul din sufletul nostru.
El vorbeşte în stropi de jăratic.
Sunt multe pe lumea asta. Şi frumos şi urat, toate îşi găsesc locul în cele mai neaşteptate colţuri.
Iubiri pe care nu le-am uitat, amintiri despre cum eram în inocenţa devenirii noastre, frânturi mirifice sau agonii a căror inimă mai bate.
Priveşti în adânc acolo unde numai tu poţi ajunge şi te înfioară, glasuri sau mări înspumate.
Există o filozofie înţeleaptă a tăcerii în înserări tomnatice, stele care mai luminează încă în departări neştiute.
Rămân iubiri pe care numai tu le poţi aduce aproape, iubiri de o viaţă sincere, asemeni candelelor care trăiesc arzând cu flăcari eterne.