Din volumul in pregatire "NEOSONETELE", de Cristian Petru Balan


Venera cea din spume…
(sonet)

Venera cea din spume s-a re-ncarnat in tine –
Potop de ametiste si galerii de dor
Rasar din umbra-ti calda pe care o ador
Indurerand seninul puterilor divine.

Vrajit, privindu-ti trupul cu forme dulci, sculptate,
El raze de-aurore in mine mi-au prelins,
Din sangele-mi fierbinte imi faci un rau aprins
In care se scufunda o flota de pacate.

Deprinsa esti cu taine de vise si lumina
De-mi ceri obol de sange, de viata ma dezlegi
Sau ma arunci in flacari, dupa pagane legi,

Dar timpul ti-i potrivnic; el mie mi se-nchina
Si-atunci te-ngrop in mine chiar daca nu-ntelegi
Ca eu te nasc din versuri cu-amara radacina.

      
Cand dragostea se-nalta…
(sonet)

  
Cand dragostea se-nalta vibrand pana la stele,
Vin sagetari din ceruri filtrate-n ochii tai,
Vin flacari dulci si calme ca brizele pe vai
Si ma cufunda-n basme si-n amintiri rebele.

Statornic ca o stanca izbita de talazuri,
Fidel iubirii tale, ma-nalt, desi cobor;
Nelinistea din mine se-ascunde-ntr-un fior
Si astfel ea devine cand dubii, cand extazuri…

Furtunile din inimi – neant turnat in fiere –
Strapung tot infinitul, lasand in urma scrum,
Vijelioase lacrimi se potolesc oricum

Sau se preschimba-n ura, dac-amagirea piere.
Cand jarul s-a stins bine, stam buimaciti in drum,
Abia de ne cunoastem – doua statui stinghere…