Astăzi vând metafore
în Piaţa Presei Libere…

Am fost o vreme sclav
la curtea împăratului,
n-am suportat oarba tiranie,
am plecat!

Zile-n şir am hoinărit
în universul poeziei.

Am descoperit o nouă lume;
scrisă-n rimă,
vorbită-n scris.

Astăzi vând metafore
în Piaţa Presei Libere,
nu cumpăraţi?
doar zece lei bucata!