…până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă
fiecare pe unde apucă
cele fără umbră mor de atâta efort
celelalte se apucă de fumat…
de data asta
templul iubirii mele se află la un clic distanţă
mai aproape
de omul de zăpadă şi marginea mării
la mai puţin de un metru de foşnetul genelor
şi mult mai departe de bârfe încolăcite
în jurul cuvintelor uzate
mai sălbatic
decât gura de aer rătăcită
într-o pungă de nailon
unde niciodată nu e linişte
unde simfonia oraşului se pierde
în clipa de imbecialitate
şi încă îşi mai ţine respiraţia
mai caută explicaţii, semnificaţii
şi chiar sensuri giratorii
de parcă ar trăi
într-un alt univers
la noi
până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă
fiecare pe unde apucă
cele fără umbră mor de atâta efort
celelalte se apucă de fumat
apoi cad în păcat şi
fac sex ireverenţios cu muşchiul ierbii
iar în cele din urmă
îşi pierd capul în zăpadă
de data asta
templul iubirii se află la un clic distanţă
lumea noastră
descinde pe furiş
ca într-un război niciodată câştigat
îşi mai leagă o noapte de buricele degetelor
şi alte lanţuri de zăbrelele ferestrelor
departe de gaura cheii
îşi ţine universul expus
indecent
în timpan râgâie dimineaţa
şi totul e okey
în punga de nailon
în cele din urmă
e linişte
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.