…până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă
fiecare pe unde apucă
cele fără umbră mor de atâta efort
celelalte se apucă de fumat…

de data asta

templul iubirii mele se află la un clic distanţă

mai aproape

de omul de zăpadă şi marginea mării

la mai puţin de un metru de foşnetul genelor

şi mult mai departe de bârfe încolăcite

în jurul cuvintelor uzate

mai sălbatic

decât gura de aer rătăcită

într-o pungă de nailon

unde niciodată nu e linişte

unde simfonia oraşului se pierde

în clipa de imbecialitate

şi încă îşi mai ţine respiraţia

mai caută explicaţii, semnificaţii

şi chiar sensuri giratorii

de parcă ar trăi

într-un alt univers

la noi

până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă

fiecare pe unde apucă

cele fără umbră mor de atâta efort

celelalte se apucă de fumat

apoi cad în păcat şi

fac sex ireverenţios cu muşchiul ierbii

iar în cele din urmă

îşi pierd capul în zăpadă

de data asta

templul iubirii se află la un clic distanţă

lumea noastră

descinde pe furiş

ca într-un război niciodată câştigat

îşi mai leagă o noapte de buricele degetelor

şi alte lanţuri de zăbrelele ferestrelor

departe de gaura cheii

îşi ţine universul expus

indecent

în timpan râgâie dimineaţa

şi totul e okey

în punga de nailon

în cele din urmă

e linişte