uneori nu îndrăznești
să mă privești,
mă ții între degete
să mă aprinzi
ca pe o țigară răsucită dintr-o filă
îngălbenită de carte,
mă apropii de buze
și îți pătrund adânc în toți porii,
nu îndrăznesc să ard. mocnesc.

cenușa mea acoperă mantia nopții,
ne înfloresc stelele pe spate
oamenii ar crede
că am pierdut universul
la un joc de poker sau l-am topit în băi
fierbinți de soare lasciv,
cu buze vineții de Don Juan…

dincolo de dunga aceea violacee
e o altă lume
pasul ne-ndeamnă
spre râul cu apă închipuită
în ceața lui densă înoată peștii
cu solzii desprinși din carne
în aval trec pe lângă noi nuferii
străjuind vorbe plăcut parfumate
în potire sidefii…

uneori mă ții. între degete. mocnesc.