– pseudo-poveste –


 

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
fiecare în pătrățelul orb
unde nu contează culorile
și luminile se destramă
în umbre.

Ne-am obișnuit
mereu aceiași vecini
o liniște nefirească
doar uneori
o mână necunoscută ia cubul
îi răsucește pătratele
la stânga la dreapta sus jos
apoi îl aruncă la loc pe masă
suntem un pic bulversați
gândim amestecat
alți vecini
altă perspectivă
și totuși același cub
aceeași cameră.

Uneori
rar
trece o pisică
ne gâdilă cu coada ei
și începem să strănutăm
hapciu! hapciu!
devenim alergici
apoi ne trece
de la un timp
și pisicile au dispărut
mâna grijulie le-a adunat.

– E periculos – nu știam
că mâinile pot vorbi în șoaptă –
să nu afle
dacă strănută toți odată
cubul poate exploda.

Trăim într-un cub Rubik
aruncat demult pe o masă
dar acum se aud
multe voci care strigă
– Dați-mi o pisică! Dați-mi o pisică!