Frustrările dăltuite în adânc,
înalte, ca nişte statui albe
pluteau prin ceaţă, fantome
eliberate spre o iertare atee.
Se roteau începuturile
ca să-i dovedească
pe cei îndrăgostiţi de altcineva,
acolo, în Groapa Marianelor.
El rânjea acrilic, sălbăticit.
I-am pus mâinile la ochi
aşteptând închiderea porţilor etanşe,
dar m-a respins cu verticală
nerefuzând imaginea insulei Naxos.

Şi atunci, pentru prima dată,
am văzut marea.