Eu, femeia cu cap, am febră în cap; îmbrac – dezbrac, machez – demachiez, pieptăn – ciufulesc, încalţ – descalţ şi o iau, iar de la cap…
Ridic un deget: – Mâine fără surprize! Să nu te pună naiba, Doamne!
Dimineaţa pe fugă beau cafeaua, arunc pijamaua. Nemachiată, nerujată, nefardată, ca o fată, ies pe uşă, în fugă… spre „el”, la întâlnire. Afară, halal primire: Plouă!
„Pic, pic, pic,
Ce mai plouă…
Eu, tu şi-o umbrelă,
Noi doi ne plimbăm,
Cerul ca o acuarelă,
Nu ne vede sub umbrelă
Când ne… săă-ruuuu-tăm.” Chicotesc. Cântecul nu-i chiar aşa… dar conta?
Ploaia mă săruta, mă simţeam pici, pantofii pe asfalt – pupici, de dor, de zor, săream într-un picior:
“Plouă, plouă,plouă… babele se ouă.
Într-un coş cu ouă… douăzeci şi nouă.”
Ca o furtună intru în casa părinţilor: Tata! Tata! ţopăind… a venit fata!
Îl văd hlizind: – Ţi-ai stricat pupătoarea!
Mă uit în oglinda din hol. Of! Log off gând! Pe buză, un trandafir herpetic îmi înflorea în toată splendoarea.
Spinii creşteau, tânjeam, rânjeam. “Pouă, plouă, plouă… Vreme de…”
“Te-am avertizat Doamne!”
– Tată! Hai să bem, iar trece Bacovia pe strada mea.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.