…"Cred că doar atunci când vom putea fi mai buni cu aproapele nostru vom fi cu adevărat liberi!"…

    Încă de dimineaţă, vremea a scos norii la plimbare. Întunericul a pierit la primul căscat al soarelui care, ruşinat că a fost surprins, şi-a ascuns dinţii de lapte în straturile de nori.

    În camera elevului X somnul domneşte în tăcere. Pe când, deodată, trrrrr…Ceasul de pe birou începe să zbiere ţuguiat anunţând că şi aici timpul s-a furişat prin noapte, iar de la colţ de stradă rânjeşte dimineaţa. Şi zbiară necontenit, cât îl ţin puterile şi unde nu se trezeşte cu un pumn bine meritat. Elevul, pachet de nervi că e dimineaţă, se răzbunase pe el.

    Deşi nu poate suferi idea de a nu însemna nimic în viaţă, de a nu contribui cu nimic la ea şi de a nu-şi lega numele de ceva, a se trezi cu noaptea-n cap i se pare un calvar pentru tinereţea sa. Şi-apoi, îl răzbate un gând dureros: şcoala. Înţelege rolul ei pentru viitorul său, dar susţine că cea mai bună şcoala e propria experienţă. Şi apoi, iubeşte necunoscutul. Crede că dacă n-ar fi necunoscut în lume, viaţa omului nu ar mai avea nici un farmec. În plus, vede în profesori, aceşti sculptori care modelează necontenit sufletul elevului din prima şi până în ultima zi de şcoală, cavaleri ai informaţiilor. Are un profund respect pentru ei, dar este terorizat de note. Dacă n-ar exista notele s-ar simţi liber. Deşi ştie că omul s-a născut liber, el se simte pretutindeni în lanţuri.
    Din vina unei note a început totul. Fantoma acestei note care-i bântuie carnetul l-a făcut să mănânce ruşinea cu lingura. Iată cum s-au petrecut lucrurile: normal, era la scoală. Ce-a făcut, ce n-a făcut, dar nu a auzit clopoţelul când s-a sunat şi a intrat în clasă după profesor. Nici o problemă: “Treci imediat la tablă!” Fiind întrebat despre libertate, revoluţie şi alte chestii, răspunse liniştit: “Nu înţeleg cum oamenii se pot dispreţui pentru simplul fapt că nu au aceeaşi culoare. Ar trebui apreciat şi meditat faptul că Dumnezeu nu ne-a făcut identici. În plus, diferenţele dintre religii, tradiţii, culturi fac lumea un loc atât de interesant! Cred că doar atunci când vom putea fi mai buni cu aproapele nostru vom fi cu adevărat liberi!”

    Nu că ar fi zis ceva rău, dar n-a spus ce i s-a cerut. Iar când să vorbească despre călătoria pe apă a unei persoane care a marcat istoria, a precizat că în apă “naiba” are mai multe întruchipări şi că, probabil, fundul oceanului este neregulat.
    Dar asta nu e tot. Când să arate Capul Verde pe harta şifonată, a întrebat: “Noi nu avem fotosinteză? A, nu! Că de-am avea am fi verzi ca marţienii!” Logic, a dat tot el răspunsul, schiţând surâsuri de cerneală profesorului. Cu toate acestea, era în sufletul său ca într-o insulă fără nume, neînsemnată pe nici o hartă, înconjurată de mări…

     “- Suficient! La loc! Doi! Carnetul e la tine?… Da’ ce te uiţi cu ochii ăia de căţel?”
    Cu obrajii însetaţi de pistrui ăi cu viteza melcului, a transmis profesorului carnetul, ca pe un plic scutit de timbre.

    Doi…se sunase şi privirea acestui cuvânt înfipt în carnet nu-i dădea drumul. Doi. Nu luase notă mai mică de şapte. Iar acum e doi.

Ce să mai comenteze?