1.Lumina lunii
Lună fără de viaţă
de când fost-ai izvodită,
nici că-ţi pasă de-omenire
cu moaca ta de ipocrită.
Lumina ta – o păcăleală
pentru poeţi şi-amorezaţi,
pomană este de la soare
ca goliciunea să-ţi araţi.
În nopţi senine ţi se pare
că eşti de mare trebuinţă
pentru pământul adormit
după a zilei nevoinţă;
dar ţi-e lumina indecisă,
cum fazele îi poruncesc:
ba-i în pătrar, ba-i plină-plină,
ba-i nouă şi cu chip crăiesc.
Schimbându-te neîncetat
ca tot ce-aduce a femeie,
pătrunzi prin ciclu-n muieret
şi marea tulburi prin maree.
Ca o cochetă te distrezi
cu somnambulii muţi şi orbi –
stăpână eşti pe-a lor vieţi
şi ei cu toţii-s ai tăi robi…
2.Vino, lumina mea
Vino, lumina mea,
mai înainte ca iarna
să mă găsească
şi inima să mi-o golească
de preaumana dăruire
prin iubire!
Iar nevenirea de-i stăpână
pe vrerea ta háină,
îţi las ca amintire
nefericita-mi amăgire
înveşmântată-n nerostit,
şi sorb cu muribundă încântare
licoarea neuitării
de-alean dezvârtoşată
în inima-ţi petrificată.
3. Smerirea lui Moise
O, Tată,
de-i cu putinţă, Te-aş ruga
să-mi ierţi trufia roditoare
de îndoieli sâcâitoare,
când vrut-am piscul prieteniei Tale
să-l depăşesc
cu arca hârbuită a zbaterii fatale,
plutind la întâmplare
pe-oceanul râpilor umane.
De-aceea,
pragul porţii de intrare
în Ţara Făgăduinţei
s-a dovedit prea înalt
pentru picioarele mele
de bătrâneţe-ngreunate
şi-n ezitare îmbăiate.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.