îmbătrâneau împreună
erau ca apa verzuie din bălţile unde pescuiau
fie ploaie fie soare
uneori jucau laba gâştei lângă sobă
cu sforile trase îndemânatic peste verighete
repede aşa cum el fluiera scurt şi tandru
când o chema de departe şi ea răspundea la fel
după masa sorbeau cafeaua încet sub bolta de viţă
vopseau tot mai roşii ouăle de Paşti
adăugau mai mult piper şi leuştean în ciorbă
în spatele casei creştea un brad prea înalt
la umbră era ascuns un merişor auriu
din care ei nu gustau niciodată
cel mai mult stăteau în grădina din faţă
el întindea sforile pentru straturi mereu drept
ea înfigea bulbi rotunzi de arpagic
ţineau minte fiecare roşie care plesnea să se coacă
cât de bogate erau tufele de agrişe
cât de viermănoase erau perele pergamute
numărau totul în afară de iernile
în care ea tricota botoşei
paşii lor erau tot mai moi pe parchet
în sertare strângeau poze vechi
pliculeţe expirate de seminţe
din ce în ce mai multe fire de trifoi uscat
nu se ştie de ce găseau mereu trifoi cu patru foi
ea avea ochii verzi ca marea tulbure
el avea ochi de ciocolată caldă
amândoi albeau doar câte puţin
bradul întunecat ţinea răcoare multă
acum creştea sub el un pui de brad
se ţineau de mână păşeau tot mai adânc în cizme de gumă
coropişneţele iţeau capul printre roşii
viespile culegeau strugurii de masă
ţăruşii pentru sfori putrezeau toamna
ca tăciunii scoşi din vatră prea devreme
mama lor încă mai numără şi azi anii
pictând icoane
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.