câteva imagini, câteva momente în poezie, din nopţile albe marcate de insomniile sufletului…


Sion

ultimele zvâcniri ale vieţii

inima nu mai poate dirija sângele de plumb

ce adoarme în vene, în mijlocul travaliului

fetusul aşteaptă în zadar

încă o naştere

*

ciclul este succedat de durere

în punctul terminus totul începe din nou

vidat

peste asfinţit se aşterne bruma argintieiar păsările uită să aterizeze

zburând razant cu marea

spre mijlocul vârtejului

*

covoarele s-au rupt sub greutatea idolilor

furnicile urmează întotdeauna drumul zahărului

năruind zidurile

mongolii se scurg urlând prin fiecare crăpătură

prăvălind imperiile sub asaltul pieilor de iac

munţii vorbesc încă o dată

prin tăişul înroşit

*

ţara îşi formează conducătorii

prin pământ se scurg regretele

copacii respiră aerul păsărilor

pierzând viermii încă virgini prin frunze

verdele inundă totul conturând oglinda

Sion-ul apare la orizont

o fata Morgana

în mijlocul deşertului de suspine 

 

44 de grade

căldura a cuprins totul

în noapte se sting ultimele acorduri ale concertului

astăzi se cântă în farsi

iar versul se pierde disipându-se încet

printre minarete se aude chemarea

pentru prima rugăciune

*

negrul este esenţa cea mai puternică

şoaptele liliecilor sunt purtate de vânt spre o altă realitate

tomahawk-ul s-a învârtit prea mult

despicând vălătucii groşi de fum alb

îngropând securea adânc, în coşciugul de flori

din care nimeni nu a reuşit vreodată să scape

iubirea

*

scorpionii roşii vorbesc întotdeauna despre termite

castelul de nisip este veşnic prin mantra iluziei sale

tentaţia oglinzii se sfârşeşte tragic în fântâna lui Narcis

mângâind pereţii uzi

picăturile au învăţat că nu există lumină

decât în abis

*

glasul morţilor inundă florile

cântece rostite invers în poiana şamanilor

pe morminte se vor scurge încă multe suspine de ceară

până când cineva în sfârşitva înţelege

că este mult, mult prea cald

*

dansul cadânei se împleteşte cu povestea

cele o mie şi una de nopţi îşi târăsc mai departe legenda

printre ziduri pătate cu sânge şi sudoare

un grafitti al inimilor noastre

uitate undeva departe, peste mări, peste nori, peste curcubeu

dragilor, nu cred că mai suntem în Kansas…

 

Răgete şi cuţite 

noaptea urlă crucile

stingând lumânările stânjenitoare

ceara arde frunzele albastre ale întunericului

sângele desenează încă o dată

amprentele morţilor

 

*

ne naştem din laptele alb al fiinţelor

matca nu greşeşte niciodată alegerea, totuşi cei puternici vor învinge valurile

strângând la pieptul lor oceanul de azur

zdrobind fiecare strop

în parte…

*

glasul se pierde în tumultul războaielor

strigând în zadar legenda zeilor

cele mai falnice ziduri se prăbuşesc în mii de cioburi

oglinda reflectă în continuare frânturile realităţii

într-o lume a durerii

vasul s-a pierdut printre valuri

primind cu bucurie

blestemul triunghiului, pentru totdeauna…

*

Kaaba pluteşte în continuare

Vaticanul acuză răul suprem ce macină adânc

sub copacul trezirii cresc buruieni

alchimia creează astăzi doar noroi

Vishnu a rămas prins în ultimul avatar

animismul s-a pierdut prin marginea scaunelor

şi pentru că fiecare caută o cale spre adevăr,

ne oglindim neputincioşi

în cuţitele albe ca varul

morţii…   

 

Succubus. Incubus.

pentru blesteme se găsesc întotdeauna cele mai bune explicaţii

florile cresc pe stâncile de granit, mistuindu-le

picăturile de cascadă atacă înălţimile fără teamă

înţelegând povaţa ancestrală a pământului

care glăsuieşte în afara cercului strâns al tomului aurit:

tot ceea ce se ridică se va prăbuşi

până la urmă…

*

în marea de sare oceanul s-a pierdut printre oglinzi

din fiecare ciob o altă reflecţie se înalţă

mistuind aerul frunzelor verzi

pădurile mor sub securea oamenilor

gemetele păsărilor nu se mai aud, ascunse de nori

nimeni nu mai reuşeşte astăzi să împrăştie

ceaţa

 

*

povestea dunelor călătoreşte pe spatele cămilelor

între oaze supliciul se alungeşte firul subţire este întins peste cărămizile de sânge

minotauri însetaţi s-au pierdut printre noi

căutând zadarnic o fată

să vină şi să îi salveze

iubindu-i

*

adevărul nu este niciodată ceea ce pare

focul a fost stins în vârful muntelui

semnalul unei noi lumi este pierdut prin jocul copiilor

noroiul nu poate ascunde însă decât trupul şi rictusurile,

pentru suflet nu există cătuşe

legea aborigenilor a fost întemeiată pe trunchiuri căzute

fulgerul despică stâncile strălucind albastru

azurul te înspăimântă prin frumuseţe

înţelegând drama sa

omul se retrage stingher

spre colţul întunecat

construindu-şi pânza de cleştar

*

fiorul dorinţei este cel mai pur sentiment

pe care nicio dogmă nu poate să îl zdruncine

cutremurele sunt neputincioase în faţa oceanului

măturând valurile albastre

totul se transformă-n praf

*

principiile se întrepătrund chiar în faţa noastră

întotdeauna cineva trebuie să fie muşcat

pentru ca sângele să curgă

dragostea este schiţată cel mai bine de tuşul roşu

lagărul emoţiilor a fost spulberat de flux

luna zâmbeşte înţelegător

acum vedem cu toţii…

acolo nu era de fapt nimic!  

 

Tamerlan şi piramida de capete

covorul roşu oglindeşte sfera solară

drogul deşertului transformă praful în aur

iurtele se pierd în pustiu, evitând oaza de azur

ce naşte în jurul ei

o pleiadă de Morgane

mesmerice

*

puhoaiele sparg zăgazul de lemn

cedrul nu poate opri niciodată focul

mistuirea este completă, bastionul a rezistat oricum prea mult

cinstea este răsplătită cu picături de plumb

gândurile sunt călite în apa rece a fierarilor

trecând prin gheaţă

făurind legende în pădurile dese

deşertul muşcă în fiecare secundă căutând marea…

*

moartea nu este decât un nou început

pe fundul fântânii pisicile trec prin ziduri

în fiecare moment trebuie să fredonezi mantra

şi să dansezi, din ce în ce mai repede

vârtejul cuprinde frunzele şi casele deopotrivă

doar acceptarea poate salva pământul

joss, cum spun chinezii

cu înţelepciunea veacurilor

*

albul se amestecă cu negrul

doliul nu este decât o problemă de percepţie

la fel cum frigul care îţi pătrunde în oase

se topeşte în faţa unei poze

a iubirii regăsite

chiar şi cel mai înalt munte

poate fi transformat în câmpie

prin puterea unui sărut

*

părul flutură în goana cailor

armura trupului este sufletul

suntem blindate care se preling peste câmpiile roşii

vulnerabilitatea este fundamentul nostru

şi dacă înţelegem asta

pereţii învaţă să tacă…

*

cruzimea este în fiecare dintre noi

dar sunt foarte puţini cei înţelepţi

îndoiala ochilor naşte incertitudinea

iar cetatea arde în oglindirea unui Karakorum măreţ

înconjurând pământul

zidul piramidelorde capete… 

 

Allahu Akbar!

mulţimea strigă înfiorată

pe străzi se scurg râuri de sânge roşu

valuri de durere plescăie stropind pereţii albi

ne închinăm cu faţa spre Mecca

pe un covor ars

Kaaba s-a înnegrit prin linia orizontului

transformându-se într-un magnet

inexpresiv

*

durerea se simte cel mai bine în piept

duhurile sălăşuiesc în fiecare fir de carne tristă

nu se mai doarme bine în aşternuturi de plumb

noul început cere o nouă ordine

o nouă mantră

invocată într-o noapte târzie, la marginea abruptului

muntele şopteşte legenda războinicilor neînfricaţi

dar stropii de rouă nu ştiu decât să cadă mai departe

reci

*

drumul se termină în labirintul nisipului

cactuşii înfloresc roşu aprins

petalele ascund ţepi vântul se sparge în lacrimi

şi deasupra tututor o lume nouă se naşte

în mijlocul unui concert cu gust de amnar

se cântă o odă

*

bambusul apare din apă

sunetul revine întotdeauna în pământ

florile nasc alte petale în fiecare an

regretele nu îşi au rostul luna poate fi capturată întotdeauna

într-o oglindire a lacului am găsit iluminarea

lotusul se teme, pământul îl poate îneca în orice moment

de neatenţie

*

 

lupii urlă dezdănăjduiţi privind vulturul

ce nu a tânjit niciodată la nectarul zeilor pe care îi slujeşte

sfâşiind ficatul

celor ce nu au învăţat încă

să iubească

 

*

omenirea nu mai contează pentru tine

când există un om

scoicile cântă surd în mijlocul nopţii marine

păşim simţind furnicăturile fluxului

prima întâlnire cu adâncul

un răsărit alb

proiectat pe oglinda de azur

singur în mijlocul deşertului de valuri

ai uitat

unde anume este Mecca…