ningea cu mâţişori de nea
mari pufoşi înfloriţi
fulgii se depănau printre sălcii
se stingeau în apa lacului
şi pe zâmbetul meu subţire
sorbeam zăpada din palmă
cu mâneca paltonului înnegrită
de funingine proaspătă






 
păşeam încet ca un soldăţel de plumb
aveam aripi de fum rece pe umeri
mă supăra lumina galbenă
din podul casei de peste drum
precis mă gândeam cineva mă priveşte
şi începeam să alerg roată
crezând că pot zbura
cu pumnul strâns pe un ghidon de raze






 
acum ninge mai rece decât atunci
aşezat pe fereastră ibricul de cafea
înghite lacom fulgi rari şi groşi
mă gândesc că poate cineva mă priveşte
gheaţa de pe lac luceşte în colţul ochilor
îmi aprind o ţigară
şi ascund fumul cu perdeaua