am ascultat de mii de ori
respiraţia ta
până când aerul a ieşit pe geam

 

noaptea e o cascadă de gânduri
în tăcerea adormită în corp

 

clipele ceasurilor de piatră
taie prin zile anotimpul
în constelaţia dragonului

 

pe partea opusă  de cer
calătorii fac drumuri neregulate

 

un ochi mă deschide şi vede
celulele din mine
legate cu lanţuri ruginite
îmi intră în iarnă