Cristian Dima se sculase în dimineaţa aceea cu o durere îngrozitoare de cap şi îşi blestemase soarta care-i hărăzise să se trezească în fiecare dimineaţă odată cu cântatul cocoşilor şi să meargă la serviciu, unde trebuia să muncească pe brânci până la  lăsarea întunericului pentru două sute de dolari amărâţi. Plecase cu gândul să se oprească la o farmacie şi să-şi cumpere câteva capusule de algocalmin, singurul medicament la care-i ceda durerea, fiindcă altfel, în starea de iritare în care se afla, s-ar fi contrat din nou cu nesuferita aia grasă de la recepţie, pusă de conducere să-i numere de o sută de ori pe zi, şi ar fi ieşit cu scandal. Singura farmacie deschisă la ora aceea matinală era farmacia « Magnolia » de pe bulevard, unde servea  mandame Rose de Vichy, o franţuzoaică bătrână şi fandosită, care emigrase din Franţa pentru a se căsători cu un român mai tânăr cu patruzeci de ani.

– Bună dimineaţa, Madame de Vichy !

– Bonjuour, Mon Seigneur !îi răspunse aceasta acrită. Cu ce să vă servesc ?

–  Cu câteva tablete de algocalmin, s’il vous plait !

– Algocalminul se dă de ieri numai cu reţetă !

Cristian Dima rămase o clipă perplex.

– Ieri nu mă durea capul, Madame ! bâigui într-un târziu. Dacă aş fi ştiut că astăzi mă voi trezi cu această dementă durere de cap, vă asigur că aş fi făcut rost de reţetă ! Dar n-am ştiut, Madame !

– Omul trebuie să fie prevăzător, mon cher ami ! Mai ales în România, adăugă ea cu subînţeles, unde legile se schimbă comme les chaussettes ! Je regrette, monsieur ! Nu pot să vă eliberez algocalmin fără reţetă ! N’est pas possible ! Uite ordinul semnat de Cseke Attila !

– Le diable, Madame, se enervă Dima zgâlţâind tejgheaua de sticlă, apoi apucând-o de gât, je suis fou si vous ne me donnez pas un Algocalmin sau cum dracu’ s-o mai fi zicând pe limba voastră !

– Monsieur ! Monsieur, s’il vous plait ! mai apucă să articuleze femeia înainte de a se prăbuşi fără suflare la pământ. Pas de ma faute ! Pas de ma faute ! Pas…

 

În timp ce poliţistul îi punea cătuşele, Cristian Dima, se zbătea cu furie urlând şi delirând spre uimirea şi deliciu mulţimii care se adunase în jurul lui ca la bâlci.

–  Un cal pentru un Algocalmin, monsieur Cseke Attila !! Cum ai zis ? N’est pas possible, ha-ha-ha ! Dar ce-i posibil în ţara asta, bre Gingis Khan ? Pas de droit, pas de comprehension, pas de pilule, rien ! Să vă ia dracu’ pe toţi ! Au revoir …