Nu-ţi umple inima cu iubire femeie,
Sunt un castel şlefuit din gheaţă.
Priveşte cum mă ascund de căldură şi ploi,
cu tâmpla lipită de vârful muntelui.
Vântul mă acoperă cu ninsori în somn
şi după iarnă mă dezmorţesc topit sub piele,
gata de plecare pe văile timpului înapoi.
Sunt sortit să nu prind vreodată săniile,
caii iernii le duc fără mine-n câmpie.
Nu-ţi mai înghesui dorinţele în aşteptări,
lasă-le să zidească în tine cuvintele
şi cheamă-mă cu ele în noaptea dintre ani.
Nu-ţi răvăşi sufletul cu atâtea încercări,
iubirea mea există doar sub formă de lacrimă
şi-ţi curge în şiroaie pe sâni.
În afara pădurilor care urcă sub creste,
numai cocoşii de munte îţi cântă iubirea,
dosită de cetina verde.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.