să mă descurc cu atât de  multe sentimente potrivnice,

vorbele ies împiedicate

am lăsat de bunavoie tăcerea așezată lângă Muntele Sfântului Semn

să-și înfingă colții în ființa mea,

adâncimile ochilor tăi clatină puternic binefacerile

atmosferei de pace și seninătate

care domneau pe prispa casei

uit pași între perioade de exaltare și deprimări adânci:

în același punct, imposibil de trecut,

Limbajul lăuntric și exterior este prea diferit de al tău;

pentru a trasa aceeași linie dreaptă,

Mahariși plutește în înălțimi olimpiene-

îi urmez măreția stingheră și neasemuită

a unui cer greu de pătruns-

ceva din sufletul împietrit al Arunașalei

a trecut în chihlimbarul ochilor mei

mai presus de normal,

firesc,

confruntate cu augusta ta prezență

nu mai sunt doar slăbiciuni mărunte

este însuși seninătatea inalterabilă,

acel vis alb…

pentru a lua adevărul din palmă

va trebui să ies din cântecul tău,

să pot curge lin

(fără conflict între viață și înțelepciune),

strălucitoare ca zăpada,

caldă ca soarele

este de ajuns

doar cu o singură mână pe roata olarului

să modelezi ulciorul

și să întelegi

că salcâmii sunt flori

ce-și au cuibul în noi,

să îngenunchezi

doar cuvintelor