nu mă întreba cu vorbe ce sunt oamenii

fiindcă s-ar putea să-ţi răspund cu sunete

orânduite după inima mea necuvântătoare

şi m-aş îneca în lacrima clipei

 

fiecare om este un clavir cu corzi fermecate

auzi notele îmbrăţişându-se în cristalele liniştii

nu-ţi trebuie decât degete să apeşi pe clapele

sufletului şi să dai sens bucuriei

 

nu mă întreba cu vorbe despre claviruri

apasă-mă mai bine pe clapele albe şi negre

ale gândului

şi lasă-mă să mă frec la ochi precum Galateea

trezită din somnul adânc al pietrei

 

nu, nu mă mai întreba nimic cu vorbe, cântă-mă