poetului Alain Bosquet

muzica răguşită
îmblânzea tăcerea gazonului
în compotiera de argint
părea
un lătrat pierdut
fărâmiţat
de degetele femeii
bărbatul fără ţărm
ar fi vrut să-i fie blând liman
să-i atingă picioarele
cu-o romanţă cântată din frunză
***
*
pianul deschis
tonuri de gri-argintiu şi negru
contopesc
şoapte cu umbre
marea primeşte arvuna îndrăgostiţilor
ţesală
nisipurile cu dinţi de meduze
nu poate descifra
cuvintele ciuruite de reproşuri
întinse pe faleze
atinge
şindrila roşie a cerului şi
se prăpăstuieşte
peste prundiş

în castronul de supă
numai
mireasmă sărată
de alge de mare
***
*
din puţinele seminţe uscate
flacăra
îmblânzeşte
râsul macabru
cruzimea
adoarme la cântatul cocoşilor
plăsmuiri ale visului
în lampa aproape stinsă
lăcomia-
cântărită pe talgerul balanţei
îmbracă
un stâlp de paradă
***
*
supuşii ceasului
înnoadă aleile tivite cu milă
de pe marginea cerului
zborul berzelor îl ascund sub mucegaiuri
lumina conştiinţei o sting
pun ipocriziei o haină nouă

pe gard o bufniţă zeflemitoare

slujitorii liniilor unduitoare
de carne
de pământ
de senzualitate
aruncă în cortegiul de sonorităţi orchestrate
sinceritatea lacrimii
sfinţenia clopotului
blândeţea inimii
rătăcesc prin întuneric pe calea întoarcerii
aud şi se înspăimântă
la poartă cum bate
urletul universului

pe masă răsfirate cărţi de joc

***
*
armonica
şi parfumul unui azur şters
prin căderi de ninsori
armonica
şi-un evantai din pene
aruncat într-un cimitir al păsărilor necântătoare
armonica
şi-un suspin al merilor înfloriţi
beţi
de mireasma trupului de femeie
sunt
într-un talmeş-balmeş
clonări
ale unui univers
întors
spre paletele morii din vârful dealului
nămiezi
înhămate la un fum al primăverii
care s-a dus

***
*
poate că tu
închinându-te
la glasul izvoarelor mute
vei reveni

în moria
cugetul va aprinde vocea fiinţei
lama cuţitului va despica
pietrele
limbi de clopote vor mistui ofranda cuvintelor

despletite muze
vor săruta tulpinile tălpilor
în dans de nepreţuite chemări

poate că tu lovind fără să ştii
cu privirea
neliniştitoarele valuri
cuvintele sacre
vor domoli
pornirea
***
*
inocenţa acestei corăbii-
care aşteaptă un semn de plecare
un vânt prielnic
preface puţina transparentă a cuvintelor
în sânge
sporeşte semnele de mirare
proţăpite pe rădăcinile
unui destin sibilic

tulbură cu lacrimi de adânci înţelesuri
orizontul neantului

inocenţa acestei corăbii
se pierde treptat
în ceaţa unui poem de iubire.
penele
nu desenează zborul
ci
însemnele zborului