Partea 1.

Misha şi eu

intro

După ce am mâzgălit cu majuscule pe-o foaie cartonată MISHA ŞI EU

şi desigur ca o adolescentă ratată am înghesuit totul în inima vecinei de la patru privind fascinată literele acum devenite sângerii chiar închegate

am realizat că povestea noastră nu-i una obişnuită

nu are cum să-nceapă bine

iau un gât de brandy şi m-apuc să relatez

c1.

misha-şi colora piciorul drept ronţăia cu poftă ascuţitură de creion

îi era totuşi dor de vremurile când în orăşelul ăsta de provincie decorat în hârtie creponată

se găseau să zicem două dame verzi care pricepute îi găteau scoarţă de copac

nu ştia ce-i iubirea deşi întotdeauna şi-o imaginase cenuşie ca toamna

când a fost romeo în romanul lui shakespeare s-a plâns de final nu a simţit niciodată

sentimentele alea nenorocite impuse de autor

misha în orice caz are un trecut bogat

aşa i-a fost să fie plăteşte pentru păcatele altora

după cum bine repetă dacă i se cere

misha e numai cerneală

c2.

când într-o zi s-a hotărât să-şi taie urechea ca un laş misha înjosit de publicul care înainte îl venera din tribună a scos nişte răcnete fioroase şi ca prin minune s-a transformat în scrum

nimic nu găsise misha-n purgatoriu în afara unor muieri ce-l scoteau din minţile sale prăfuite obligându-l să

se ţină cu dinţii de nişte axoni

muieri indecise care se ciondăneau pe star-urile de pe pământ

a implorat bietul misha să i se acorde o nouă şansă iar

bunului creator milos de fel nu i-a stat inima nemişcată să intre-n stop cardiac şi a pus stiloul pe-o coală-ne-ncepută

acum era de-un negru şters

c3.

şi-şi afişa misha negrul şters cum şi pe unde i se ivea ocazia

pe atunci a dat peste mine şi eu peste el amândoi cu paie-n păr şi iz de regina nopţii amestecat cu tutun prost

rânjind descoperindu-ne caninii ascuţiţi

era o scenă ca-n filme nici nu apucasem să-mi rostesc gândurile şi mi-a spus bietul misha despre cât de bine joacă ruşii-n maestrul şi margareta

m-am crucit cu bulgakov pe genunchiul drept urmărind în tocmai replicile

nu după mult timp m-am trezit pe umărul lui goethe cât încă mai trudea la faust

aşa m-am îndrăgostit.

c4.

îmi spunea că nu cunoaşte un altfel de orgasm în afara celui intelectual

îmi aruncam pielea înnegrită pe litoralul românesc şi făceam coveruri eşuate după lennon

încerca să se descotorosească de nonculoarea provocatoare de necazuri recent sosit din castelul pălărierului unde cronin îi fusese gazdă

dojenea scriitorul mângâindu-mi creştetul dând voleuri cu eternitatea pe calea laptelui

c5.

tocmai evadat din nopţile albe ale lui dostoievski misha mă tot întreba

– tu ştii ce-i un visător?

îmi gâdila mandibula sub carul mare cât timp eu scărpinam de zor sânul stâng şi cotrobăiam aşa cu mâinile goale în hipotalamus

oprită brusc cu un aer superior abia căpătat pe care din păcate păcatele mele ale altora uitasem să spun bogdaproste şi să fredonez un prohod

– mai bine zis cine-i un visător? eu sunt o visătoare într-o zi ştiu că voi nimici adunătura asta de bucăţi de carne dulce prin bunătate

a râs şi m-a îmbrăţişat sufocant amestecându-mi oasele

C6.

absolvent al facultăţii de filosofie tocmai întors de pe front misha închis în casă şi în sine afirmă aşa fără ruşine

că-i este imposibil să înţeleagă eternul feminin definit în literatură acela admirat de pascalopol la otilia

nu greşeşti de astă dată nu a fost felix nu l-a atras medicina ba chiar se numea ştefan

şi tot ceea ce spunea era o simplă proiecţie nimeni nu m-a cunoscut cu adevărat deşi tuturor le lua nici două minute să-mi cadă la picioare

C7.

conştientă de absurditatea scrierii unei vieţi pe nişte amărâte file de rebus

litere înghesuite în pătrăţele fără a fi urmate de un şah mat fiindcă nu sunt pioni prin jur ci şefi arabi rătăcitori prin valuri purtători de pelerine

mă agăţ de-o legendă în căsuţa laterală şi explic mitul androginului în căutarea căruia sunt de când am ieşit din mama speriată de mirosul de acolo prematur

în mama în al cărui pântec mă întorc ori de câte ori prind gustul nesiguranţei şi îmi strâng cioburile universului spart de alţii iar ea supusă cuminte mă naşte de câte ori îi cer

în căutarea acelui androgin a acelei jumătăţi pe care-l/o iubesc cu atâta foc până devine cenuşă dinainte să fi apărut

chiar de-mi spunea misha la floarea soarelui în timp ce-o ascultam pe leana în curtea lui dionis da ai ghicit semizeu era eliade că iubirea nu există în natură şi mă amăgesc ca o proastă

C8.

să zicem că misha-mi zâmbeşte

bun am lămurit asta

lumea se zguduie stelele-mi fug de sub picioare luna mi se prinde de tâmple

nelinişte aşteptare

toate astea ţin de timp

în astfel de momente zac la pat bolnavă şi scriu urât

C9.

stă pe-o pagină numerotată arabic cu nouăşpe: aici cazuri dincolo rezolvări

în minte-mi apar scheme integrale algoritmi matrice calcule

cazuri cazuri cazuri îmi aud vocea rostind cu intonaţie crimă şi pedeapsă

arhimede evrika

eu evrika

crimă pedeapsă cauză efect

atunci a descoperit misha că are conştiinţă una impusă dar totuşi existentă

trei zile nu mai mult mi-a udat umărul jelind morţii încă nenăscuţi deja cu morminte săpate ici viorel mai la trei metri marcel fi-su măriucăi şi al lui teodosie n.2023 d. 2100

îşi blestema soarta mai abitir decât o făcuse în procesul lui kafka

înţelegătoare într-o grădină de lilieci fără pic de trimitere la sorescu i-am recitat toate poeziile pe care le ştiam pe de rost până i s-au apropiat pleoapele

C10.

este de-a dreptul stupid ca atunci când ai o durere insuportabilă de ovare să bei balsam de rufe albastru înjurând canicula din septembrie ai prins ironia?

cerşind nişte amărâte de ploi îmi las salivă pe arătător şi mă chinui să lipesc literele fără de care rămâi cât ai clipi dacă nu conduci firul fix prin gămălie croind de zor la noul anotimp vise iluzii speranţe

amintiri vândute la pachet minţi bolnave ce digeră fiecare cuvânt îmbinate cromatic cu rugină şi gri

– m-am săturat

– speratul devine boală incurabilă

– nu-ţi mai suport toanele

– n-ai decât să zgârîi pereţii de furie

– o să-mi pun omega pe frunte şi-o să sap în mine până o scot de tot

scăpam de iubire şi îi uram drum bun în infernul lui dante

acum rămâne doar aşteptarea, dureroasă aşteptare cu izul tău specific de stătut…

Partea a doua:
Stoic

Intro

Stoic, strigat astfel de 360 ori x 2 pe an, ba în vremurile bune de 360 x 3, era stoic. Şi cam acum 24 de ani îşi căpătase numele, pentru care, neavând cei şapte ani de acasă, nu a spus bogdaproste. Sigur că-şi mâzgălea planurile irealizabile pe colţuri roase şi niciodată nu ducea ceva la bun sfârşit. Stoic nici nu ştia să iubească, prietenia era un simplu concept. O adolescentă ratată, care dă pe gât sticla de brandy înainte să-şi aşterne ideile, sigur că nu prezintă credibilitate, iar pentru unii Stoic e un nimeni, cum era şi Mişa de altfel. Câţiva poate că se întreabă: bă da’ unde-i legătura? Ei bine, Mişa şi Stoic se cunoscuseră-ntr-o iarnă, timp în care savurau aburii cafelei şi-şi rosteau incantaţiile.

C1. info *Doar stând la un pahar de vorbe, realizai că natura şi-a bătut joc, că providenţa cu care nu a avut vreodată tangenţe, îl lua la mişto.

Jucându-se de-a fericirea, mestecând antebrațul Zarei cu pauze lungi îi amintea de iernile-n Boțești-ierni ce păreau fără sfîrșit, în care feți frumoși, ilene cosînzene, împărați roși, țineau de urât- cu dovleci pe plită și țuică fiartă, apoi clasicul răcnet cât îi țineau plămînii -de pe ulița c-un nuc și-un dud- celebrul: ne dați sau nu ne dați.

Îl aștepta să-nghită iar, Stoic o mîngâia pe creștet și continua amintirile din copilăria altcuiva

C2.

Pe Zara o ştia din cărţile lui Mişa.

Când venise vremea împerecherii şi Stoic nu îşi mai încăpea-n piele de focul ce-l năpustise şi treptat îl transforma în cenuşă, stând prea aproape de vatră, mă privea aşa cum nimeni nu o mai făcuse vreodată, adânc, până la naştere, încât nu puteam să nu-i istorisesc peripeţiile Zarei.

Pentru Stoic, Zara era ca Nastasia pentru Idiotul lui Dostoievski. Se şi întâlneau din joi în paşti pe filele alea gălbejite de timp, şi-atunci tot ce era mai frumos în mine se ducea naibii, mi-l aminteam pe Mişa, un mort cu ochii frumoşi în care vedeam numai ce voiam eu.

C3.

Mişa, după cum ştim, numai cerneală, continua să-nfigă cuţitul şi mai tare, să-mi nenorocească rinichii, să-mi fure rotula, femurul, să mă nimicească cu toată iubirea de care nici nu se credea în stare.

Stoic într-o perioadă scurtă, cum voia să-şi petreacă timpul cu Zara, mă neglija.

Cum spuneam, era iarnă şi Mişa-mi făcea o vizită cum numai el ştia să o facă, moment în care a dat peste Stoic.

S-au bătut pe umăr cât să se scuture de praf şi-au dispărut devorând neantul

C4.

Rămasă cu Voltaire şi Nietzsche răspund oricui întreabă parafrazând mai marii

şi-mi uit capul pe masă până ce luna se dizolvă în sine, în sinele ei, al meu,

al oricui mai priveşte şi se prezintă: adevărat insomniac, madam.

C5.info* date despre stoicism

logică

fizică

etică

toate astea mă provoacă să-njur

aristotel

platon

socrate

mai iau un gât de rachiu ieftin de astă dată

şi-i trimit la origini

Zenon din Citium aka Kition

adorm cu haz mai veselă ca-n alte seri şi am coşmaruri

aşa e când ţi-e dor

C6.

Mişa, acum întors din purgatoriul lui Dante, blestemat în ultima parte să înceapă cu infernul alăturându-se lui Virgil drept o a doua călăuză, înaintează şi înaintează în poveste.

Stoic şi-a făcut leagăn din cârlionţii Zarei în mai pe undeva

îi gâdilau obrajii ce treptat cădeau pe scalp şi deveneau ceară

veşnic cu el aprins uneori în spatele urechii

şoptea toate gândurile ce nu demult îi era teamă

să le împărtăşescă

poate cine ştie, află ce-i iubirea

C7.

Urmărind în de aproape vieţile celor două personaje pe care le îndrăgesc,

personaje ce îmi ţin de urât în nopţi târzii, fiindcă mi-e frică de înturneric şi atunci m-apropii de pernă aşteptând poveşti, iar când rămân fără de ele încep să-mi pun condeiul pe coală şi mă anim de una singură, rânjind,băgându-i în sperieţi pe Succubus şi Incubus, aştept.

Mişa mă ia de mână şi-mi zice: să fugim în lume

să ne iubim ca tristan şi isolda ori romeo şi julieta

să fim un cuplu d’ăsta bun de inspiraţie pentru scriitori ce vor să debuteze-n forţă

zâmbesc şi-i îi zic că vreau o pisică că mi-e destinat să mor singură nu ştiu să mă las iubită

nu mă satisface o persoană uşor de cucerit care îmi aduce flori de fiecare dată

tace preţ de-o secundă eu pun preţul pe mine peste 20 de tăieturi simterice pe coapsa stângă la noapte

când m-oi înjura şi voi începe procesul de autoditrugere ba chiar în forţă

rostesc nişte rugi mormăite mie ca pentru mine

şi-ncep să ronţăi din mâna dreaptă nu va mai rămâne nimic

nu-mi voi boteza copilul claudiu că dacă rămâne şchiop pe mine mă blesteamă

asta mi-ar mai lipsi

să mă blesteme copilul meu

C8.

– ah, deci vezi un viitor în doi?

şopteşte Mişa

– aici e de mine

– ?

n-am negociat şederea mea, nici nu şi-a dat seama

m-am jucat de-a invizibilitatea ani întregi

tom waits pe fundal noi doi într-un univers paralel uşi deschise închise trîntite scoase din balamale

– ce-i iubirea?

– un concept

– cred eu că noi iubim ideea de iubire

– mă iubeşti?

– te nimic, dacă te-aş iubi nu ai fii în stare să mă suporţi, iubesc mult şi repede şi zic că nu ştiu ce-i iubirea fiindcă se consumă

– paradox

– niciodată nu recunosc

C9.

Cel mai indicat ar fi Stoic să răspundă la ce-i iubirea, ce-i prietenia.

Gramatică,retorică, dialectică.

Tablă inimioară Kant în mijloc scris cu roz bobon, hohote de râs.

Doi sceptici în primele rânduri. Zara şi Stoic. Mai la dreapta Descartes suflă nasu-ntr-o batistă uzată.

Halal concert, de parcă ai otită, Vivaldi vs Chopin. Şi nu poţi spune nimic, fiindcă nimeni nu te aude. Observi în linişte, rozi unghii şi scrii urât, ca atunci când Mişa-ţi zâmbeşte.

C10.

Mai crede cineva că dacă ar urma happy end, nu ar exista continuitate?

Deşi d-aia îl plac pe Thomas Hardy, fiindcă te face să-i adori personajele şi apoi le şterge de pe faţa pământului, le anulează complet.

Chestia asta mai are părţi, fiindcă avem de primit răspunsuri de la Stoic. Şi cine ştie ce interesant o să fie Saşa-n timp, Saşa despre care încă nu am spus nimic.

Până la recitire, Mişa are de umblat braţ la braţ cu Tess of the d’Urbervilles .

Să ne auzim cu bine, de rău, de ce o să mai fie!

Partea 3 Saşa

intro

dintr-un punct şi-o linie a luat naştere saşa
aka fecundar şi diadă maternă
mascul muiere
nimeni nu ştie unde
nici când ori cum
ne-am întâlnit în cel mai stupid mod cu putinţă
mi-a recitat în rusa lui perfectă din esenin şi mai mai că era să-i cad la picioare

C1
aglomeraţie critici injurii
admirându-mi şuviţele proaspăt înroşite cu vopsea de duzină în faţa paşilor mei hotărâţi ferm se aşează saşa
şi-atunci i-am dat dreptate pentru întâia oară lui parmenide: nu există mişcare
şi nimic nu mai exista în afară de mutra aia a lui care-mi surâdea
i-aş fi strâns mâna puternic impunându-i stagnare

C2
căutam sinele sinelui lui saşa
îşi satisfăcea poftele primitive sorbind calmitatea de care nu am dat dovadă vreodată
blestemam călcâiul lui ahile
şi-mi uitasem degetele în părul său brun

C3
nu-mi acordam prea multă atenţie
nu ştiam de lichidul din cap de căzătura de la naştere
sau până unde mă poate duce imaginaţia
n-aş fi ghicit nici într-o mie de ani că saşa e născocit
era real al meu al meu al meu şi numai al meu
stam la taclale-n metrou
blasfemiam cât puteam: socrate a fost platon platon a fost socrate platon n-a existat socrate n-a existat
şi tot aşa
bacon burne abatele de saint pierre condorcet nişte nulităţi simpatice
apoi râdeam isteric şi nu mă puteai lua din faţa oglinzii
unde-mi spuneam cele mai mişto replici de agăţat înşirând nişte cuvinte murdare la adresa celor care considerau femeia unealta diavolului un rău necesar
ba chiar eschimoşilor le-am zis-o de mamă mamă fiindcă-şi ofereau femeile în semn de ospitalitate oaspeţilor
savuram ceaiuri cu simone de beauvoir şi mathilde niel
acolo-mi găsisem refugiul

C4.
ţin bine minte cum păienjenii prietenoşi
mi se urcau pe braţe într-o cameră înfiorător de albă
iar saşa sta turceşte pe scaunul cu trei picioare de lângă ligheanul în care scuipasem ultima pastilă
david bowie se auzea-n surdină şi mă învârteam în haine de-un roz enervant
ochii traşi cu tuş pe o parte din perete puternic accentuaţi
şi smile-ul ce ocupa tavanul
mă băgau în sperieţi
– să ne luăm tălpăşiţa
îmi striga saşa
nu ascultam
celălalt eu al meu insomniac de fel lingea varul
minele căuta adevărul şi se golea în noapte

C5.
pereţii gemeau satisfăcuţi sau oricine altcineva în spatele în faţa lor
“unde-şi doreşte fiecare” zicea saşa
îmi continuam jocul făcând rocadă cu mobilierul de spital
voiam să fac înconjurul lumii să văd dacă adevărul stă îngropat în centrul pământului ori e la 20.000 de leghe sub mări
jules verne îşi făcuse casă sub pernă
atunci am prins curaj mi-am scris grăbit toate fanteziile cu ruj pe geam
iar m-au îndopat cu pastile
mă simţeam ca un sisif
lemn se ridică rigips mă apasă şi iată pedeapsă
podea se ridică tavan mă apasă

C6.
a urmat partea-n care m-am prezentat j. tuturor
de aici şi întrebarea infirmierelor:
– ai nevoie de un peter parker?
– nu mary jane watson
– da’ care j.? continuau interogatoriul luându-mă peste picior
– ăla care te-a programat genetic să pui întrebări idioate
le făceam jocul şi mă scăldam în propria-mi mizerie
mizerie albă harap alb
oh, biet harap alb că în sfârşit ne asemuim
saşa îmi săruta coapsele
24 de ore din 24 îmi masa fiecare părticică a trupului (cum l-ar defini unii: o murdărie ce sufocă sufletul şi-l târăşte în păcat)
nu sufeream nici de foame nici de sete
aş fi dus-o aşa ani buni
asta dacă nu apărea mişa

C7.
m-am trezit pe-o canapea crem dean martin cu let it snow întreţinea atmosfera şi fulgii înţepau pervazul
era sfârşitul lui noiembrie şi eu voiam cadouri
strigam de la etajul şase
– în fiecare zi e ziua mea să îmi trăiesc să îi trăiesc
mă bagaseră-n sac nebunii (scăpăm de problema rasismului) ocupându-mi memoria externă cu nimicuri
butoanele pentru fericire se dezactivaseră şi ele
pe ecran scria: battery low
cotrobăiam prin mine prin mişa prin saşa
prin tot ce nu demult însemna EXISTENŢĂ
– exişti pe bune?
întrebă unu’ cu sprâncene arcuite de nici nu i se mai vedeau ochii adânciţi
– neah ai o imaginaţie bolnavă dacă-s invenţia ta
i-am tăiat-o cu un aer superior
mâinile nu mi le puteam mişca
aveam trei tăieturi pe mâna stângă şi tot ceream explicaţii

C8
explicaţii care nu mi s-au dat şi parcă am fost trântită de toţi pereţii
m-am găsit pe bufet în cantină
“hieros logos (discurs sacru )dragii mei”
şi ţipam cât mă ţineau plămânii defecţi -dependenţa de nicotină
publicul mă venera
eram o a două elenă dar nu-n troia ci într-un spital de boli mintale unde nu aveam habar cum am ajuns
mişa-n stânga
saşa-n dreapta
înşiruiam în neştiinţa mea fel şi fel de bazaconii despre entităţi de care nimeni nu auzise şi creştea egou-n mine
furia ieşea pe nări voiam înapoi moldova care niciodată nu a fost a mea

C9.
am luat cu mine totul
teancuri de foi scrise-n momente în care mă consideram semizeu
le-am ars de vii încât anticii greci m-ar fi nenorocit
şi am aşteptat cuminte dreptul la libertate
o libertate inexistentă o minciună frumoasă
comportându-mă exemplar
renunţând pe moment la mişa saşa stoic
am reuşit să dau o raită în mansarda
de unde vă relatez cu exactitate astăzi chiar dacă mai sunt scăpări pentru că memoria mi-e şubredă (simţeam că trebuie să mă explic cumva)
nu ştiu dacă mai am mult până dau ortul popii
nici voi nu ştiţi
au găsit viermele-n mine -uterin- două luni în faţă
de mâine încep tratamentul
“păcat de ea tânără frumoasă” o să se spună după
dar până atunci
aşa cum îi plăcea lui saşa să repete: carpe diem

C10
aşa cum mişa şi stoic au existat
şi saşa a existat
nu vă lăsaţi păcăliţi
a urmat o idilă frumoasă
am mers chiar la taj mahal într-un vis
între timp m-a îmbrâncit mişa-ntr-o grădină plină de regina nopţii sub o lună tuberculoasă
şi stoic mi-a masat tălpile cât o păzea pe zara să nu fugă-n braţele lui toma
dar despre toma rămâne să vorbim altă dată
cât timp mai am o poveste o să există o altă dată şi o altă dată şi o altă dată

“Dacă v-a plăcut bufonul,
Mai poftiţi şi-n altă seară …” Pittiş

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QabU_tps9m4