Marilenei Drăcea

 

Verdele crud înalţă catarge de viaţă,

Parfum dulce stârnit din floarea de tei,

Cerul albastru, de zmeie şi nori se agaţă,

Iar ape sfinte se-avântă limpezi prin chei…

Mintea-mi cutreieră imaginare edenuri.

 

Tărâmul de gheaţă s-a spart între oasele tâmplei

Şi a pierit în particule de feerie rece.

Metaforele poveştii au încâlcit sinapse cu clei,

Ş-intenţionat au lăsat neuronii să sece…

Ideea e gata: Dumnezeu n-a murit!

 

Încă visez cotoroanţe călare pe mături vrăjite…

Încă mai număr de la coadă la cap păunii regali

Şi-aştept să se transforme-n prinţese iubite…

Pictorii cântă de parcă ar fi scriitori geniali…

Tablou-i celebru: Peisaj nocturn poluat cu cretini.

 

Nu e nici Panteon, nici fulger picat din Olimp,

Nu e nici trubadur să cânte iubirea cu foc,

Nici carte care să se scrie-n fiecare timp –

Şi n-are cum să fie-un punct la joc de noroc!

Ghici ghicitoare ce-i?…  N-am cum să ştiu!

 

Şi-acum priveşte-n faţă către sine

Şi pune-ţi ochii să alinieze stele,

Iar dacă-n lume nu ţi-o fi mai bine,

De poţi, s-alungi din minte-acele iele.

Era să uit: Amin! P.S. Acum te ştiu!

 

Invitaţie la dialog pe forum
http://www.revistanoinu.com/index.php?option=com_kunena&Itemid=100060&func=view&catid=3&id=1563#1563