M-am trezit speriat, năucit, tot acolo-n salon,

nu plecaseră încă Domnişoarele din Avignon;

eu eram un crai nou, o felie brună de pepene,

ele un strugure vânăt, cu cinci boabe gemene.

Insul de-aici nu-i nici cub, nici pătrat, nici triunghi,

zise domnişoara cu coc şi cu un singur genunchi.

Nimic, dar nimic geometric nu conţine acest trup,

completă domnişoara din dreapta, cu faţa de lup.

Priviţi-i sexul, ceva incongruent şi atipic dispus,

se miră cocota cu chiloţei tetra şi c-o mână în sus.

Nu are nici formă, nici unghiuri, nici anvergură,

zâmbi domnişoara cea neagră, înţolită-n armură.

Pare un spirit malefic, atras de bordelul ăsta jegos,

conchise siameza din faţă, apoi şi siameza de jos…

 

M-am uitat speriat, năucit, în luciul oglinzii crăpate,

Domnişoarele din Avignon erau, vai mie, adevărate,

ieşiseră printre fisurile sticlei, coborând din pereţi,

şi mă lăsaseră printe cuburi divizat în milioane de feţi