(Ce de lupi păzesc cărarea!)


 

Aruncă-n alb destinul. în neua albăstruie,
Căci doar Tu ai puterea şi dreapta-Ţi l-a urzit,
Azvârle peste mine o albă, pură ie,
Acoperind durerea ce-n suflet s-a sădit.

Alungă fără milă iluzia ce zboară,
Fă să dispară ceaţa ce înegreşte zarea,
Căci umbra întristării de mult alb se-nfioară!
Dar ce mai lupi siniştrii păzescu-ne cărarea!