Inimi cu trupuri de frunze /  De ce te tulburi omule?  /

Inimi cu trupuri de frunze

Creatorul ţi-a dăruit fărîma aceea de inimă care bate în trupul tău.Viaţa  care înseamnă sacrificiu şi pasiune ,iubire şi tulburare.
De ce te tulburi omule?
În multe din acele clipe ,viaţa ta seamănă cu un infern.
Eşti acolo cu tine,răstignit între cioburile sufletului tău.Nu te aude omul,nu te aude umanitatea ci doar  dumnezeirea.De la ea să ceri indurare.De multe ori trairile tale ţi-au  mistuit existenţa.au preschimbat-o în cenuşă.
Ai căzut o dată şi te-ai ridicat,ai căzut şi a doua oară.
Lacrimile tale,ţi-au spălat rănile,spinii vorbelor s-au înfipt în inimă.
Sufereai în iubirea ta clocotitoare,intensă.Ai dăruit pasiune şi ai primit în schimbul ei ironii usturătoare,priviri schingiuitoare.
Ai iubit în fiecare clipă şi infinitul ţi s-a alăturat,fiinţa ta s-a contopit cu lumina.
Atunci ai simţit o mare eliberare. o,speranţă.

De ce te tulburi omule?

Cu zâmbetul tau ai sfarâmat lacătul inimilor îndoliate.Regretele ,toată aceea dorinţă de a atrage perfecţiunea .Doar iţi doreai asta.Să fii înţeles în spatele uşilor închise.
Ce ai în inimă nu trece.
Viaţa se anină de noi cu puterea unei frunze care suspină.Norocul înlătură ghinionul într-o străfulgerare,lacrima preceda tristeţea.Trecutul şi prezentul se înlănţuie în secvenţe memorabile,tatăl işi mângâie fiul pe creştet,ceaţa coboară peste văi.
Ce ai în inimă nu trece..
Viaţa are semnificaţie doar langă cei dragi,viaţa  are puterea rugăciunii şi a iertării.
Inima bate năvalnic,speranţa are chipul
Mântuitorului,suferinţa te ridică la ceruri.Cugetul curat înnobilează mintea,dă puterea sufletului să se ridice  din cenuşa în inalturi.
Suntem construiţi pentru  a înfăptui ceva durabil.mai durabil decât viaţa noastră.Ne plecăm în iertare,seninatăţi cu străluciri de stele,gânduri care trăiesc şi cutreieră spaţii nemărginite.
Inima bate,împletind din doruri cununi de spice.
Viaţa trece pe lânga moarte.
Şi aşa va fi mereu, Ea se anină de noi cu puterea unei frunze peste care au trecut atatea ploi şi raze de soare i-au luminat adâncul tulburat.
Atâtea anotimpuri şi-au coborât privirea şi au impresionat-o cu farmecul lor.
Ea a devenit mai puternică acolo sus,între crengile copacului care i-a daruit viaţă.