Şi am păşit în Cercul interzis
printr-un cuvânt secret şoptit de magi :
un zeu uitat de lume mi-a deschis,
zvonul străbunilor fremătând prin fagi.

Aici nu-i nimeni să te-ndrume,
rostirea ta devine treaptă,
un paznic, fără chip şi nume,
închide-n urma mea o poartă.

De nicăieri lumina nu răzbate,
doar magii scapără amnarul
şi bat la porţile-ncuiate
cu vraja lor, cercându-le hotarul.

Voi intra pe brânci în templul pătimirii
prin ochiul unei nopţi până la retină,
voi ciopli cu dalta amintirii
primului sărut deschis către lumină.

Un zeu de-aramă cu gleznele de lut
cască spre mine zeci de braţe funerare:
să-mi spui demon dacă vreodată ai văzut
ieşind pe-aici un sine din uitare.

Îmi aşteptaţi întoarcerea din moarte,
dar eu nu pot să spun niciun cuvânt —
înmormântat sunt în cripta de păcate,
‘n primul sărut deschis către pământ.