Jurnalul meu

Grupaj de poezii

aşa mi s-a luat că îmi vine
să îmi bag picioarele în rahatul ăsta de viaţă
două ochiuri de apă şi un pumn de ţărână
în care rămân urme
ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă


*Pe trecerea de pietoni

 

cînd mă văd în singurătatea mea şi mâini nevăzute

încearcă să mă rupă în două

mi se urcă alcoolul la cap şi începe să mă strige

şi mama şi tata şi câinele mort pe trecerea de pietoni

o să mă trezesc mâine dimineaţă

acum ţin degetul în gură şi vorbesc cu ei

îmi ţin companie din groapa nou-nouţă

pe care toate maşinile o ocolesc

pentru că nu au învăţat să înoate

mai tarziu o să tac şi poate

o să sting lumina peste tot în lume plouă

liniştit m-aştern în calea bolizilor aşteptând goana lor spre fericire

poate mă vor lovi pe trecerea de pietoni

e un întuneric de nepătruns

* Mama ei de viaţă !

prima dată când m-a născut

m-a aşezat între ghilimele

şi mi-a descântat de sân

îmi unseră fruntea cu untdelemn de urzică

şi mă dădură plocon institutului de filantropie

de la periferia micului paris

la începutam deprins mersul patrupedelor şi eram tratat ca atare

apoi am experimentat mersul în două labe

şi am învăţat să merg pe trei roţi

apoi pe două cu multi cai putere

Dumnezeu îşi lasă îngerul mumificat de tăceri

să-mi vegheze umbra

iar din când în când mă reinventează

prima dată când m-a botezat

mă scăldaseră în lacrimi de crocodil

ca sa nu ştiu cum se plânge

am învăţat repede teoriile războiului dintre sexe

şi cum să mă agăţ de ziua de mâine

am început să vorbesc în limbajul animalelor

şi rătăceam împreună cu oile negre

prin catacombele bucureştene

unde Dumnezeu nu coboră niciodată

îi este teamă de fumul halucinogen de marijuana

ce se aşeza în rotocoale

chiar deasupra capetelor rase

prima dată când m-a corupt

oamenii nu mă întrebau despre visele mele

doar mie îmi păsa

cu mâinile murdare

mi-am tatuat sângele cu hero şi haşiş

aşa am divorţat de dumnezeul vostru

şi m-am luat la trântă cu viaţa de noapte

eram prieten la cataramă

ne schimbam femeile între noi

iar ziua arătam fraierilor calea spre paradis

îngerului i s-au scrijelit aripile

şi gura lui pecetluită a şoptit

omule tu te-ai născut gata plâns

prima dată când m-a dezverginat

m-am hazardat cu mâinile încleştate

spre cer am strigat

şi dacă aţi şti cum mi s-a murdărit privirea

or să mă doară ochii de-atâta plâns şi plimbat în lesă

mi-am zis, trăiesc într-o lume hâdă

şi aşa am început să-mi rezolv problemele cu ce aveam la-ndemână

în fiecare dimineaţă

viaţa mă înjură şi lui Dumnezeu

i se rupe-n paişpe de mine

 

* Jurnalul de dimineaţă

 

uneori

în loc de cafea cumpără un ziar mai des citeşte lucruri importante

încă mai ating pământul acolo unde dracul aruncase coada

lumea mai vorbeşte despre iubire şi reguli în oglindă

se repetau jumătate din teoriile vieţii erau stupide

ca o turmă de capre negre rătăcite-n gura leului înnebunit

în serile bîntuite de himere grăbite spre dumnezeul lor

 

uneori

cafeaua îţi smulge un rînjet răsucit în jurul indiferenţei încă o dată

mort de foame la micul dejun o să te bată la cap

o limbă de lemn divorţată de rahatul ăsta de viaţă

care-şi ineacă speranţele în mine, jurnalul de dimineaţă,

aflat în slujba unui dumnezeu care îşi rîde în barbă

de cînd a învăţat să scrie despre tine

 

* Multe-mi mai închipuiam eu…

 

multe-mi mai închipuiam eu despre el

care era şmecher toată noaptea şi nu respira aerul nostru

înhămat la nevoi, îmi zice, să mergem

şi mă bate pe umăr de parcă am fi fost frate şi soră

jumătate-înger jumătate-drac

cred că ţi-e scîrbă să te vezi pe dinăuntru fără lumină

şi plină cu toate căcaturile alea cu care te îndopi

toată ziua sfinţii stăteau şi se cruceau uitîndu-se la noi

un zeu frumos şi un cobai ce arăta perfect pe dinafară

 

la ce vă holbaţi, mă, dobitocilor!

în ziua lui de odihnă, Dumnezeu îmi bate obrazul

 

* Tic Tac Cucu

 

ceasul fără limbă a murit acum cîteva nopţi,

cînd timpul stătea la poveşti cu toţi fluturii

ţinuţi în palme cu forţa, nu-i nimic,

mi-a ramas timp de vorbire,ce mama dacului

 

delira cu o falcă în cer şi una în pământ

înainte să crape deja ştiam că sunt stăpânul poeziei

ce curge prin oasele mele-au îmbătrânit femeile

într-un puzzle ameţit de culori

 

prin gura mea curg grăbite cuvinte care râd

degeaba mai vorbesc de unul singur

o să le trimit la plimbare, fireşte,

cu un şut în fund dat în permanenţă cu sfinţenie

* Cam tot ce am scris ieri

cam toate poeziile pe care le-am scris ieri

erau îndrăgostite de mine

ca un biciclist de paiul din ochi ultima dată

începuse să-şi blesteme ochelarii

întâi mai timid apoi mai violent

o poezie mă trage de mânecă şi zice

pe trecerea de pietoni un om a murit

eu eram goală şi fiecare stea călătoare

urma să dea publicităţii semne de pe trupul meu

despre care habar n-aveam că există

şi mai afectat decât mine era el

pietonul turmentat voia acum să-şi împartă singurătatea cu mine

noaptea nu pot îi spun şi mă bag în pat ai să mă pierzi

printre degete ca nisipul o să mă scurg înapoi

din lumea mea

o să-ţi cer iertare şi promit

să te caut în privirea tatălui meu

 

* Aşa îmi vine…

 

aşa mi s-a luat că îmi vine

să îmi bag picioarele în rahatul ăsta de viaţă

două ochiuri de apă şi un pumn de ţărână

în care rămân urme

ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă

ştiai că nu demult se hrănea cu zilele mele

în ultima vreme

cere taxă pe respiraţie de fiecare dată

aleargă cu picioarele goale intre cer şi pământ

nu se poate face autostopul

de aia îmi bag picioarele în viaţa de cuplu

un ochi de apă şi unul de rahat

în care rămân urme

ce sar să muşte ca nebunele de pe unde apucă ştiai

când adevărul arată ca dracu

are faţă de sinucigaş

 

* Draga mea, poezie

 

naşpa

de când te ştiu te ascunzi după deget

locul tău preferat de dat cu capul

în toată nebunia asta

încă aştept ghemuită să te duci la culcare

odată cu prietena mea cea mai bună

moartea alergă dintr-o stare în alta

rece şi nehotărâtă

ca o femeie mecanică lipsită de prejudecăţi

Fie!

dimineaţa devreme

când nu mai am ce visa din lipsă de idei

am să-ţi împuşc stafia hăulind în drum spre baie

din mine o să curgă otravă din belşug o să te-ngroape

ca pe o treabă bine făcută

când întunericul va intra în tine

o să mă trezesc că nişte aripi de zăpadă

îmi vor regla respiraţia

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top