Poate într-o zi
mă voi fi născut mai departe,
la mare distanţă de locul
unde se zbuciumă plăpând
lumina jarului pe zidul vechi.
Cercul soarelui din trup, amprentă
de fugă rotitoare pe nisipul memoriei,
s-a strâns atunci în mine,
zăpadă topită în martie.
Poate era mai departe decât visele,
undeva printre seminţele toamnei
dormind ca nişte păduri îngropate
cu vârfurile ostenite de-un zbor înalt,
mai albastru decât tăcerea dintâi.
Şi umbra mea s-a întors acasă.
În aceeaşi zi.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.