Flori de mosc / Insomnie / Rondelul clopotelor care bat

 

Flori de mosc

 

Unde eşti că nu mai ştiu
Fiule, să te cunosc?
Mamă, s-a făcut târziu
Pentru florile de mosc

 

Te-a furat un fir de apă
Şi-am rămas singur pe mal
Bătrâneţile tot sapă
Zidurile în aval

 

Dacă mor, renasc în tine
Ca un dor de menestrel
Când zăpezi diamantine
Strălucesc într-un tunel

 

Că vin oameni să ne spargă
Iar urechile cu glume
Şi de când e lumea, lume
Creşte preţul la litargă

 

Mamă, s-a făcut târziu
Şi m-a prins un dor de ducă
Dacă mor, nu mai înviu
florile. Şi se usucă

 

Dac-aş şti unde-i eroarea,
M-aş opri din căutat
Că-mi doresc eliberarea
Şi odihna, vinovat

 

Nu-mi e teamă de dubine,
Nici de luciul lor opal
Vezi cum ninge peste mine
Şi am devenit cristal

 

Florile de mosc ucise
De ozonul lor avid
Încăperile-s închise
Şi eu bat cu pumnu-n zid

 

Nimeni nu m-aude, strig
Până-am să devin ecou
S-a făcut în lume frig
Şi mai trist ca-ntr-un cavou

 

Dac-aş şti pe unde drumul
Taie lanţul de carate,
Dintr-un om, numai parfumul
Trece în eternitate!

 

Mi-am dus viaţa pe-o fregată
Să mă judeci cu blândeţe:
Am ajuns la cap şi, iată
Mă înclin marii alteţe

 

Ia nesomnul meu cu tine
Ca un cântec de vioară
Lebedele, să ştii bine,
Nu mai mor a doua oară

 

Şi-l vei duce mai departe
Ca o sagă de-ntrebări
Fiecare om, o carte
Datorează pentru dări

 

Mâna ta de chiparos
Să-mi însemne locul crucii
Drumul lung şi greu pe jos
Prin livezi când saltă cucii

 

Lasă doar să plângă luna
Peste slovele de fier
Zborul naşte zbor întruna
Şi misterul, alt mister!

 

Muntele şi-a-nchis izvorul
Peste care nu se trece
Doar căderilor, fiorul
Împrumută unda rece

 

Că mă ştiu avar de umblet
Şi cu dorul în spinare
Ceru-ntreg îl am în suflet,
Şi mă-ncarcă de splendoare!

 

Insomnie

 

sting opiţe, cântă gaiţe
şi nu-mi tace bătătura
gem himerele în straiţe
da-le-aş da, din nou de-a dura,

 

în pustiu şi pe paragini
să mă şi voi ţineţi minte
pentru frica de cartagini
şi de golul din cuvinte;

 

dar degeaba-i largă pusta
când pustia e în noi
dă-mi gligorie şi nu sta,
ornicele înapoi

 

şi-am să pun să bată tobe
pentru visele de noapte
câte şoapte, câte cobe
ne-au pătruns în carne, coapte

 

Rondelul clopotelor care bat

 

Ascultă: clopotele bat
Şi lumea se întreabă: – Ce e?
Orice mister are o cheie
Prin care s-a instaurat

 

În zbor cocorii peste sat
Se văd de sus în heleşteie
Ascultă: clopotele bat
Şi lumea se întreabă: – Ce e?

 

Că oamenii s-au adunat
Umplând alee cu alee
Şi de la ei numai crâmpeie
Până la noi abia răzbat:
Ascultă: clopotele bat…