.să înțeleg…
Mă agăț frenetic de firul de iarbă,
nu-i găsesc marginea,
din care să-mi iau țărână,
să modelez cu sidefiul mâinilor,
încă o stea însingurată,
albastră,
a mea!

Verdele gândului,
în făptura urmei albastrului tău,
se oglindește-n ape line…

Nu mai căuta urme  
în vestigii demult părăsite…
Închegată-n spaimă,
mă scufund în frica  
de nu atinge  
cerul…

Albastrul,
E rană deschisă,
verdelui…