Tot la sat / Seri de mai / Cocon domnesc / E toamna / Foaie verde

 



TOT LA SAT

 
Tot la sat se afla linistea eterna,
Pe campii, prin codri, unde hoinaream.
Satul este oaza si ramane oaza,
Mult visat edenul dorului din noi…

 
Nu mai sunt taranii de odinioara,
Ce-ti dadeau binete si te omeneau,
Au apus taranii, au plecat taranii,
Doar in noi mai zace dorul dupa ei.

 
Ei pastrau norocul, bunatatea sfanta,
Langa busuiocul de la Preacurata,
Ei veneau din veacuri, se duceau in veacuri,
Luand cu ei tot oful dorului din noi…

 

 
Nu mai sunt taranii, au plecat taranii
Cu mirosul painii coapta in cuptor,
Le-a trecut veleatul, tot le numar anii
Si-i privesc aeve cum se duc si mor.

 
Numar anii singur, ratacit pe drumuri
Si le caut umbra ca sa le-o sarut,
Au plecat taranii spre eterna zare,
S-au topit in racle, ingropati in lut…
 

SERI DE MAI
 
        Lui Serghei Esenin
 
Mirosul serilor de mai,
cand ma plimbam si te plimbai,
prin satul cu salcami in floare,
in dulcea seara pe racoare.
Noaptea si zorii vin ca mirii,
cand infloresc toti trandafirii.
Erau festinuri pe pamant
cand iti faceam un juramant
si atentam la gura-ti mica,
sa sorb balsam de levantica.
Pe iarba dulce a livezii,
la sanii tai rascopti ca iezii,
ca un bandit priveam chioras
si ma lasam pe ei taras
cand ploua razele de luna
si vantul ne punea cununa…
Murea natura, numai noi,
imbratisati asa in doi,
credeam ca suntem intr-un vis
si ne plimbam prin Paradis…
 


COCON DOMNESC

 
Asteptarea mi-aluneca-n sange,
Ma doare de-atata trecut,
Nu mai plange, nu mai plange,
                Omule de lut…

 
Ma zbuciuma-albastrele ape,
Soldul iederii nu vreau sa-l mai port,
Hai la agape, hai la agape,
                 Da-i vietii un ort!

 
Mainile mele au gustul de ceara,
Parc-as fi un bastard..
Ranile incep sa ma doara, ma doara,
                Si nervii ma ard…

 
Pandind o clipa solara din viata,
M-am tot blestemat,
Am tot astaptat-o in piata,
                Dar nu m-a chemat…

 
Timpul monoton in tandari sare,
Nu pot sa-l opresc,
Arare mi se nazare,
                  Coconul domnesc…

 

E TOAMNA
 

E toamna si a cazut bruma,
Pe unde mi-au murit parintii,
Mai vino, gandule, si du-ma,
Ca sa ma rog pe la toti sfintii.

 
In tanguirea lor eterna
Si umbra lor parca ma mustra.
E-atat de dulce si de terna,
Aceasta liniste lacustra.

 
Doar timpul cade peste dealuri
Si umerii mi se-ncovoaie
Si vine vremea valuri-valuri
Cu vantul si cu spic de ploaie.

 
Si sufletul cu-nfiorare,
Asculta trist vechiul ei cant,
N-a mai ramas decat o floare
Sa i-o pun mamei pe mormant.

 
E toamna si e trist afara
Si trec cocorii spre apus
Si eu astept trenu-ntr-o gara,
Mai vine trenul, sau s-a dus…?

 

FOAIE VERDE…
 
Foaie verde trei lamai,
de ce, mandro, nu ramai,
sa-ti pun zarea capatai
si cu iubirea cea dintai,
sa te sarut, sa te mangai,
sa-ti sorb din ochi culoarea lor
si merele obrajilor
si vraja dulce-a buzelor
si rodiile tatelor,
si sa le fur savoarea lor…
Sa joc norocul tau pe cer
si-apoi in iad frumos sa pier.
Si foaie verde mar rotat
de ce, mandro, m-ai blestemat
sa tot te caut in zadar
ca sa te joc din nou la zar?
Sa fii ispita si noroc
intr-un sagalnic tragic joc.
Si foaie verde si-un dudau,
nu ma vorbi, mandro, de rau
ca ti-am fost dor cand tu plangeai
si ti-am fost pavaza in rai
si ti-am mai fost si altceva
cand nimeni nu te mai iubea!
Si foaie verde de stejar,
te caut, mandro, in zadar,
tu ratacesti pe-un camp de flori,
iar eu ma rog ca sa nu mori…
Iubirea ta a fost un vis,
iubirea mea- un Paradis-
si bantuita de furtuni,
ne-am intalnit ca doi nebuni,
manati de dorul cel dintai,
ce ne-a pus, mandro, capatai..