e despre greieri și fluturi decapitați.
da.
e ca atunci când îți pipăi inima și
simți o scorbură pufoasă în care
s-a cocoloșit altcineva
acel altul despre care nu ți-a vorbit  nimeni,
niciodată,
dar el trăiește acolo își scoate uneori gheara prin tine și
smulge,
culege,
culege fără să aleagă nasturi, ochi desperecheați de pisică, picioare descălțate, fire de iarbă tăioase, picături înroșite de rouă

sau poate e despre copacul de ceară de sub
fereastra cu zăbrele înalte,
fereastra aceea cu trup de femeie întunecată și
cap de bărbat care a trăit o vreme în pielea vărgată a unui tigru bengalez.

e despre Sonia mea, biata copilă,
nu s-a dus azi la grădiniță s-au închis
casele scârțâindu-și ușile metalice înapoia gardurilor cu spinii încă vii,
cu dinții de tablă.
nu. nu ruginesc nucile așa ușor sub cap
am găsit mâna uitată fără degetul mare și arătător.

și, doamne, despre câte ar mai fi putut să fie dacă nu
s-ar fi spart cupola cerului peste ochii tăi albaștri
dacă nu mi-ar fi căzut mie brațele de fier
sau dacă tu nu ai fi fost încuiat
dincolo de zidurile nopții
cu jucăriile tale de
comis voiajor dresând soldățeii de plumb
pe strada pustie unde nu a fost niciodată
răcoare.

da. asta e foarte clar.

e despre greieri și…fluturi.