Dreptul la sinceritate

Eternitatea  din palmă

Omul  e o fărâma de infinit.Yingul si yangul se recompun in picăturile ploii,într-un dans al spiritului dedicat vieţii.

El modeleaza cu gandirea sa ,faurind din lutul inspiraţiei edificii spirituale mărţe.

Fără lira sa,Pan nu-şi putea auzi sufletul

Şi mai apoi Phoenix s-a ridicat din pulbere de cenusa.

Visul

El i-a dat lui Icar aripi,Cutezanta lui admirabila,dorinta de a simţi că fiinţa lui vibreaza ,l-a ridicat  deasupra norilor.

Eternitatea inseamna cugetare.O cugetare care apropie spiritul de trup,care permite posibilului sa rupă barierele închipuite ale imposibilului.Totul se reduce la fecunditatea  gândirii umane.începutul si sfarşitul,Alfa si Omega,extazul si…….creaţia.

El ,gândul aude eternitatea cum freamată în scoica  misterelor primordiale. Orice vis  e o promisiune,un bilet pentru ETERNITATE

Stalactită

Genele de lumină

Din care picură roua ochilor tăi.

Eşti sau nu eşti,

Gândul meu dincolo,

În cercul care mă strânge.

Mă doare lacrima,

Care s-a transformat in stalactită

Într-o peşteră

Care a luat forma obrazului tău.

În amintire

Îmi amintesc de tine.

Aveai zâmbetul primăverii şi ochii de mugure.

Când vorbeai, stelele se aprindeau pe bolta una câte una.

Apoi s-a lăsat tăcerea.

Şi iubirea ta a renăscut asemeni macilor tineri,

Scuturaţi de arşiţă,

Cu roşul lor clocotitor,

În lumină

Suflete

stele atât de aproape,

încât le simţi zvâcnirea

în inima nopţii ,

iubiri de fântână.

stelele  

stropi de suflet-femeie

suflet-bărbat.

Un strop al meu, unul al tău

pe bolta înstelată.

În infinit

Cu privirea pironită în infinit

Port în mine izvoarele, luncile codrii.

Atât de aproape sunt de sfinţi,

Şi totuşi departe.

Demonii mai răpesc încă minţile nepăsătoare

Şi sufletele ard pe ruguri.

Simt cum se sting anotimpuri şi pâlpâie stele.

Se tulbură marea într-un hohot de scoici,

Departe de sfinţi, adie amurgul.

Catarge

Sorb nectarul nostalgiilor

Din paharul clipei

Bat la porţi nedeschise

cu degetele ca un izvor

curgând printre pietre.

Păsări captive

întoarse spre mine,

zbor neîntrerupt.

catarge,

începuturi, care nu se tem de nimic.

Dreptul  la sinceritate

Cred că societatea  şi-a inteles  gresit misiunea  , pe care o are astăzi

Se poarta” snobismul de lux”, non valoarea este ridicata pe piedestalul  valorii.

Omul sfinţeste locul,dar banul are întâietate. Materialul patroneaza sfera spiritualului. Cultura se ofileşte în vaza ignoranţei,artei i se ofera din ce in ce mai putina confidenţă.Frumosul nu mai reprezintă un ideal greu de atins,ci o etichetă . Pasiunea dispare şi in locul ei creşte inaltă sub cerul tranziţiei buruiana capitularii,a degradarii treptate si voite a sufletului.Unde ne este iubirea,regretul fata de   fapta rea,sentimentul plinatatii afective,a reintregirii spirituale?

Iisus ne priveste  intr-o suferinţă a iubirii.

O lacrima  prelinsă renaşte  in fântâna de aur a inimii. Iertarea e darul său pentru umanitate.

Oamenii trec mai nepasatori ca altadat pe langa semenii lor.Nu mai zambesc,ci privesc preocupaţi la vecinul de vizavi.

Soarele apune. Câmpia nu mai freamătă. Copacii s-au adâncit în meditaţia dezolării.Până şi vântul a început să tacă . Cândva era vesel şi vorbăreţ,cum îi stă bine vântului.

Floarea  câmpiei şi-a scuturat petalele. Mii de ochi nevăzuţi o privesc, din toate părţile. Le simte privirea  apăsătoare şi  sfredelitoare. Ca un pumnal al agoniei .