Cald, mult prea cald pentru luna iunie. Un aer irespirabil, amestecat cu mult fum de  eșapament, mirosuri de fast food și asfalt încins zăcea nemișcat peste tot orașul.

Numai în stația de metrou era ceva mai bine, dar mult prea plictisitor. Șmek – șuțul cu stofă de actor – se hotărî să plece spre casă. Avea cada umplută cu apă rece de dimineață. Acum ar trebui să fie numai bună pentru a împrospăta un trup înfierbântat și obosit ca al lui. Pe ziua de azi pescuise un „crocodil” – telefon mobil – ceea ce părea a fi deajuns pentru o zi toridă.

Se urcă plictisit în primul tren. Avea de mers, nu glumă, până la capătul liniei. Bine că nu trebuia să schimbe trenul, să urce sau să coboare alte câteva zeci de trepte.

– Este sufocant! se plângea o blondă cu părul lung și două picături de transpirație care alunecau încet de pe gât unindu-se între sânii mari plini de dorințe nerostite.

– Ce faci Barbie? întrebă Șmek încercându-și norocul, nefiind prea sigur dacă lui i se adresase.

– Încerc să transpir cât mai puțin, răspunse păpușa și zâmbi discret. Dar tu marinare?

– Deocamdată nimic, dar am speranțe… veni răspunsul promt al bărbatului care privi o clipă în spate să se asigure încă o dată că el este cel întrebat.

– Ești plin de curaj!

– N-am vrut să te sperii… sunt pașnic și seducător, răspunse Șmek, silabisind ultimul cuvânt.

– Misiune îndeplinită, dar ai ancorat prea târziu!

– Nu te-am auzit pentru că mă holbez pe unde nu trebuie, te rog să repeți! o rugă bărbatul.

– Fă un efort și nu te mai holba la sânii mei. Reține: oferta ce urmează să mi-o faci peste două stații, n-am să-o accept! Chiar dacă mă usuc de sete, sunt dată!

– Știam eu că ne vom înțelege. La stația următoare te invit la o înghețată. Mare!

– N-am să-mi pierd mințile tocmai în metrou, oricâte lucruri frumoase ai de gând să-mi spui sau oricât de intimi suntem nevoiți să călătorim.

– Tastează numărul meu de telefon, cine știe, poate mă convingi. În altă zi sau viață!

Becul roşu a început să clipească, el o privi ca şi cum ar fi ultima dată. Cât de inspirat a fost că  i-a făcut o poză cu telefonul. Se vor întâlni negreșit; are acum numărul ei de telefon. Mâine, da, mâine este perfect! O va invita la un suc, dar pentru asta va merge mai întâi să-și cumpere un tricou nou și altă pereche de adidași.

În difuzoare se auzi începutul avertismentul de închidere, el se aplecă lângă urechea ei și îi șopti: “Te iubesc!” Toată un zâmbet, ţâşni dintre brațele lui vânjoase, trecu prin mulțime și ajunse pe peron – se grăbea -, își întâlniră, într-un final, privirile după o scurtă căutare disperată. Ușile erau închise. Ea îi făcu semn cu mâna dreaptă s-o sune, închizând ochiul drept, silabisind: „ Call me!”. „Ok!” răspunde el, tot prin semne.

Dumnezeule, cât este de frumoasă! își spuse în minte a nu știu câta oară. Coborî din vagon  în stația lui, la capăt și ieși  într-un suflet la suprafață urcând câte două sau trei trepte. Cald, foarte cald deasupra. Și cât mai are de așteptat până mâine! Dorea să-i mai audă vocea, să o vadă măcar în poză. Căută telefonul, noua lui „achiziție”, care sigur o impresionase. Luă buzunarele la rând – nimic. Repetă pipăitul și ajunse la concluzia că nu există decât un singur răspuns. Făcu din mână a lehamite și se gândi: „Îmbătrânesc, dar nu regret nimic. Cel puțin era frumoasă și… talentată.”