ptiu ce mai pute mocirla asta de minte

cum mai orăcăiesc hoiturile pe malurile

gândului, oac-oac-oacc, oac-oac-oaaaac,

lua-v-ar toţi dracii, îmi plesnesc tâmplele,

vai, bietele mele tâmple atât de încercate

îmi vine să vomit peste prezentul acesta

să urinez din toate vezicile dinăuntru-mi

omul din memorialul durerii îşi pitroceşte

din nou sufletul – asta a fost, doamnă,

de acum înainte mă pot trage şi pe roată,

pizda măsii…