Motto:

„În spatele unui bărbat de succes stă o femeie şi o poveste de dragoste!”

 

Până la acea vârstă fusese o fire iscoditoare, pragmatică, sociabilă şi nu prea.

Niciodată n-a vrut să iasă în evidenţă şi totuşi:

– în şcoală, stătuse în banca lui, în spatele clasei; nu înţepase cu degete fluturânde ochii profesorilor ca să fie ascultat… însă la sfârşit de an, ieşea în faţă… premiant.

– în societate, când ajunsese adult, înălţimea îl stânjenea fiindcă era cu un cap deasupra celorlalţi; atunci se micşora… se făcea mic, mic, devenind un punct, dar ceea ce realiza era bine făcut şi lumea îl aprecia redevenind punctul din centrul atenţiei, tot cu un cap deasupra mulţimii.

– gândea brici! Nu era indicat nici să-l contrazici, nici să-l deranjezi cu vreo vorbă. Avea răspuns la orice, iar vorba aruncată anapoda trecea prin mintea lui ascuţită întorcându-se bumerang.

Mereu învingător!

Aşa că… „Niciodată să nu spui niciodată!”

Era în competiţie cu el însuşi, evaluându-şi propriile limite.

Asta îl detaşa net de ceilalţi!

Citea mult, se documenta minuţios, nimic nu-i scăpa! era atent la ceea ce se întâplă în jur, la cei cu experienţă şi găsea mereu soluţii practice. Ar fi putut să le breveteze, dar asta ar fi însemnat să intre iar în centru, iar agitaţie şi, chiar nu-şi dorea asta. Era mulţumit că putea modela lumea dându-i noi forme sau sensuri şi, ceea ce realiza era util.

Devenind cu timpul „asul pragmaticilor” şi-a pus întrebarea:  „Acesta să fie unicul criteriu al Adevărului?”

Ai grijă! în tine e tărâm necunoscut, locuit de fiinţe ademenitoare ce-or să-ţi ia minţile. O să ajungi să-ţi fie teamă, chiar şi de umbra ta!

Iniţial ceea ce-a găsit acolo, era nedefinit, incolor, părea o ceaţă. Hoinărea, aţipea şi tainic primea cuvinte; răsăreau izvor, creşteau pârâu, se adunau râuri şi se revărsau mări şi oceane.

Se trezea revigorat, cu poftă de viaţă şi înşira cuvintele primite în forma originală, rânduri, rânduri. Când termina o pagină, o citea cu atenţie corectând-o mereu şi mereu, până la perfecţiune. Atunci striga: Evrika!

Asta a durat un timp nedefinit. Hârtiile se adunau în jurul lui. Nu le ţinea evidenţa. N-au mai încăput în casă şi le-a depozitat pe stradă, vrafuri, vrafuri şi fiecare trecător putea să citească. Ceea ce scrisese era minunat, iar cititorii au găsit explicaţia: ”Cherchez la femme!”

După o perioadă, nopţile au devenit altfel. Erau nopţi cu triluri vesele, cu murmur de dor, tunete… tot felul de sunete, în ritmuri diferite. Dimineaţa le transpunea pe portativ. Când termina o partitură, o relua, iar şi iar, finisând-o… o doime devenea pătrime, un diez devenea bemol. La sfârşit striga pe note: Evrika!

Lumea se oprea la fereastra lui, mereu deschisă, asculta melodia şi înregistra ritmul. Cântecul se transmitea rapid, din om în om şi toţi fredonau: ”Cherchez la femme!”

 

Când a început să viseze culori a fost mai dificil. Culorile pastel se unduiau meandric, erau o alinare, dar culorile tari, ţipătoare, ţâşneau hemoragic. Nu ştia să le oprească, nu ştia ce viituri vor urma. Dimineaţa se trezea lipsit de vlagă; un înecat scăpat din potop. Îşi aduna puterile şi picta pe pânză forme îmbinate în culori redând întocmai emoţiile trăite. Ca un naufragiat ajuns la liman, ridica pânza fluturând-o: Evrika!

Trecătorii priveau în curtea lui valurile de culori şi exclamau: ”Cherchez la femme!”

Memorabilă însă a fost noaptea aceea…

Nu-i simţise apropierea, nu-i zărise chipul, percepuse doar o atingere de pleoape pe faţă şi parfumul… aromă de ambră: un miros cald, de miere, puţin tabac şi note de corp senzual împletite cu note iodate, marine; amintiri ale brizelor de pe plajele pierdute.

Mâini mici, catifelate, îi mângâiau spatele cu mişcări de flux şi reflux.

O piele fină mătăsoasă se curba în forme pline, voluptoase; o amforă ce se contopea cu el căpătând aceeaşi identitate.

Năucit a întrebat-o:

– Cine eşti?

– Sunt mică, dar… pot creşte!

sunt înaintea ta lipită de vârful piciorului, dar…  nu mă poţi călca în picioare!

sunt în spatele tău, dar… nu sunt cea din urmă!

te urmez pretutindeni! chiar dacă nu mă vezi

apropo, nu mă cheamă Evrika!

şi chiar dacă unii îmi spun „femeia din umbră” permite-mi să mă prezint…

Umbra !

Îmi simţi sărutul pe călcăiul tău, mereu învingătorule, Ahile? Nu-ţi fie teamă de mine! Doar împreună vom cunoaşte Calea, Adevărul şi Viaţa!

 

Şi-a urmat o poveste de iubire, fiindcă…