sunt zile când ard mocnit, fără fum,

ca o ţigară uitată alături, pe masă

şi zile când mă adun din frunze şi

resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget

aşa cum umblu prin casă

 

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor

iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză

de gheaţă – sunt zile când simt moartea

rece în fiecare por – şi zile când uit totul

sufocat de excesul de viaţă

 

sunt zile când ard mocnit, efemer,

aşa cum arde focu-n soba mea

de teracotă – sunt zile când sparg

cu privirea porţile de cer – şi zile când

mă ferec înăuntr-mi

ca-ntr-o grotă