E dis-de-dimineaţă şi firicelul de apă se prelinge printre şanţuri şi roci, printre stânci şi ameninţări de prăpastie, în trap sau galop de verticală a locului. […]
E dis-de-dimineaţă şi firicelul de apă se prelinge printre şanţuri şi roci, printre stânci şi ameninţări de prăpastie, în trap sau galop de verticală a locului. Nu plouă, nu ninge, nu-i un soare torid, nu-s clonţuri de acvile care-şi sfârtecă prada, e calm şi e bine. Firul torentului din ploaia de ieri se-ntâlneşte cu unul mai mare, capătă creştere-n debit şi creştere-n forţă. Se prăvăleşte, formează izvorul de munte, are limpezimea cristalului din peretele minei, dar şi explozia stropilor mai mari sau mai mici, a vaporilor, a boarei ce înconjură apa în curgerea ei spre aval.
Se unduieşte valul la căzătura de rocă, la căderea copacului sau la ploaia mai mare! Capătă linia sinuoasă a drumului nostru, când ţinuţi cu o mână spargem recordul mersului de-a buşilea şi ne ridicăm în picioare. Câţi paşi la dreapta şi câţi la stânga, câte întoarceri şi câte înaintări, câte căderi şi câte ridicări, nu contează! Acesta e drumul, n-are nimic programat, ci doar coborârea spre-aval. Apare podeţul de bârne de brad, apare un păstrăv sărind ca delfinul şi libelula-străveziului nostru-n rogvaiv! Iată aşadar apa de munte devenită de deal, mersul ei şi mersul nostru biped, când fermi în deciziile noastre, când indecişi, reticenţi…..
Dar după un cot al drumului apei, lipsit de plăcuţa de avertizare, remorca sau bena maşinăriei cu trei rânduri de roţi luate câte două şi-a vărsat conţinutul. Nisipul… Implacabil şi brusc! Se opreşte izvorul, apa de munte sau râul de deal? Stă-n loc năzuinţa, stă-n loc firul drumului nostru, se-opreşte suflarea? Încremeneşte curgerea apei şi curgerea interiorului nostru, chiar de jaloanele vechi schimbă locul prin forţa destinului? Întâlnim cumpăna apelor şi cumpăna vieţii? Întâlnim scurtul răgaz înainte de apucarea noului drum? Semnăm ziua şi locul devierii râului sau al gândului nostru ce-l credeam aşezat? Şi râul şi gândul ocupă culoarul format al unei inerţii devenită pentru o clipă inertă! Grăbiţii, căutătorii de aur străpung nisipul, îl înspăimântă, înaintează fără să privească spre margini la vechii stropi strânşi acum, înlătură malul, antrenează vrând-nevrând grosul şuvoiului grăbindu-şi tempoul, apropiindu-şi avalul. Lângă ei, bălţi mai mici, ezitante, rămase în urmă fixează cumpăna … Privesc, din bun-simţ se dau la o parte, înghit, se sfătuiesc una cu alta şi sfătuindu-se ele comunică … Iar din comunicare se naşte reţeaua de ape, reţeaua de gânduri… Şi reţeaua de ape sau gânduri desfăşurată pe panta lină spre-aval seamănă cu pânza mare de păianjen cu ochiuri mai mici, ce acoperă dealul şi udă câmpia. S-au pierdut timpi? Îi socotiţi timpi morţi? Vă contrazic şi dealul, şi lanul, şi floarea… Sunt după udare ca Grădinile Maicii Domnului, ca „salăţile” din Grădina Ursului, nepăzite. Doar la marginea drumului stau nesătuii, grăbiţii, căutătorii de aur care înspăimântă pământul ce va purta rana în descompunere a crevasei, iar ei prinde-vor culoarea mâlului pe care mâine se va aşterne, de vor, de nu vor, mătasea broaştei…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.