Zadarnic încercaţi voi, tăietorilor de arburi,

copacii mei din curte sunt plămădiţi de zei…

N-au reuştit să-i plece nici coarnele de tauri,

nici timpul care-şi sfarmă măselele în ei.

Priviţi aceste tigve şi fălci de dinozauri,

desprinse parcă din Guernica lui Picasso…

Cu toată bogăţia lor de colţi şi avataruri

sfârşiră pân’ la urmă-n al morţii bolero…

 

 

Zadarnic încercaţi voi, tăietorilor de arburi,

copaci mei din curte, oricât aţi vrea, nu pier…

Deasupra lor răsună tainic cântecul de grauri,

în scorburi albinuţele strâng ambrozia-n faguri,

şi-n trunchiuri seva urcă gâlgâind spre cer…

 

Ah, Doamne, câte trepte, tot atâtea praguri:

 

Viaţa-i ca o pâine caldă din care iese aburi…