ce e lumea… evadarea din noi ???

Stii ca viata e un ceas fara oprire?
Stii ca fiecare clipa fara iubire e o clipa traita degeaba?
Stii ca o poveste fara sfarsit e o poveste intreaga?
Oare stii toate astea?

Iti spun eu ca nu sti  pentru ca nu  ai cunoscut suferinta….
Ce e suferinta? 
dezlipirea dureroasa de noi insine, un loc geografic in care ne intalnim cu toti… Alerga dupa fercire fie ca e departe fie ca e aproape dar ea e aici si nici nu bagam de seama sau nu vream.

Suntem diferiti insa le fel. Suntem simpli oameni care gresesc pentru ca asa a fost lasat dar uneori gresim ca vrem.

Eu prefer sa ma las condusa de aparente si sa uit pentru o clipa de tot ce ma inconjoara. Traiesc intr-o lume mizera,plina de oameni de proasta calitate ce ar trebui reciclati si apoi pusi sa traiasca. Intr-o lume ce drogurile, banii si femeile sunt pe primul loc, unde doar smecherii supravietuiesc iar daca vrei sa fi ca ei ai multe de invatat.

Fiecare element din noi e o poarta catre lume.

Sufletul:lacasul sfant unde se strang toate suferintele,pacatele si ranile avute,un loc de unde parfumul iese fara sa vrea din sticla lui.
Inima: cheia care te duce spre culmele fericirii dar care te taraste prin noroi ca o zdreanta.
Mintea:cea care te indruma catre suflet si inima.
Eu:un om care spera ca intr-o zi lumina de la capatul celalat o sa fie drumul catre iubire.   

Traim intr-o minciuna care ne face sa credem ca e un adevar.Timpul este o fiara care are nesfarsita rabdare de-a inghiti totul pana la ultima picatura.Amintirile nu sunt altceva decat cenusa care a mai ramas din noi. Oricat ne-ar incerca viata pe toti o sa iesim cu capul sus din orice.Cautam inauntrul nostru si vedem ca mai sunt multe lacrimi de curs… ne simtim singuri si vrem sa privim inapoi dar e prea tarziu… simtim cu creste temperature in zona crepusculara,ca iubirea este raspunsul la tot,alergam fara oprire pe un drum pustiu,ca demoni ne poseda sufletul…auzim cum suna un telefon dar…totul inceteaza….

nu se mai aude nimic doar respiratia noastra..suntem obositi,vrem sa inceteze totul insa se aude un fosnet… e soarele care rasare dimineata tarziu…

Oare ce las in urma mea daca mor?
un destin sau o bibliografie? Singuratatea in care ma aflu musca din mine,din tot ce e in jurul meu.Vreau sa evadez dar e greu.I-am cerut tacerii sa strige si dureri sa spere ca doar asa mai pot spune ca vara este anotimpul destinului meu. Vantul sa linistit iar ploile au incetat.Cerul e iar senin cum era la inceput si soarele a iesit dintre nori.Luna imi bate in geam ca inainte iar stelele nu vor intarzia sa apara.           

Roata se intoarce sau doar cred.Cand ne iese in cale o oferta suntem tentati sa o acceptam si sa nu ne gandim daca ne va face rau sau bine.Te iubesc e un cuvant prea greu de spus pentru unii si usor pentru altii.Ne vindem sufletul pe tava fara sa ne uitam cui il dam.Iubirea e imaginatia care ne joaca feste e un lucru care doar credem ca exista dar nu e.Sau daca exista de ce dispare? De ce e asa greu de gasit  cand se afla in orice lucru din lume? Orice final,oricat de dureros sau placut ar fi are un gust dulce-amarui.

Uita-te la mine ce am ajuns:un parazit ce traiesc intr-o gazda, un suflet ce cerseste un gram de iubire, un suflet murdar.Mereu am sperat ca va fi altfel insa m-am inselat.Sufletul meu a obosit sa caute ceva ce nu mai exista ce a disparut de mult.Aveam atatea vise,atatea sperante,atatea planuri toate spulberate intr-o zi.Parca nimic nu mai e ca inainte.Azi merg pe un drum unde nimanui nui pasa de mine,unde lumea este tot mai rece,unde chiar daca as cade nimeni nu mi-ar intinde o mana sa ma ajute sa ma ridic,unde chiar daca as varsa o lacrima nimeni nu mi-ar intinde o batista.

Asta e lumea ce ma inconjoara cu bunele si relele ei defecte. Fericirea e scumpa si nu se plateste decat cu lacrimi.Cuvintele false nu isi mai au rostul.Sunt pierduta intre trecut si viitor iar prezentu lipsesteSingura iubire care exista e cea a mamei.E singura care ne tine in viata.E singura iubire oferita fara sa accepte ceva la schimb.E cea care ne indruma in viata,care ne deschide usa cand ni se inchide in fata.De mici ne nastem pentru a iubi insa nu ajungem niciodata sa descoperim adevarata dragoste.Acolo sus in cer cineva comploteaza ca sa trecem prin toate fazele vietzii:dezamagiri,bucuri,clipe de neuitat,pacate,mii de lacrimi….in ziua de azi nu mai sunt sentimente viata e prea grea pentru a avea si vise coerente.

Nu mai stim sa privim in spatele umbrei unde viata e o piesa de teatru ce a luat sfarsit la caderea cortinei iar actori suntem tu si eu aplaudati de specatori:Dumenezeu si viata.Viata se intorce si ne calcam in picioare unii pe alti,ne ranim si apoi regretam dar de ce regreti ceva ce nu ai vrut sa faci si l-ai facut?De ce vrem sa ne salvam dar nu putem?De ce asteptam zi dupa zi sa vina acel soare de mult inchis intr-o cusca?Oare de ce atatea intrebari si de ce nici un raspuns? Ne hranim cu amintiri,traim din ele dar la ce bun daca nu poti intoarce trecutul?Oare de ce visele tin doar o clipa si noi simtim ca tin o noapte?De ce dansul vietii tine cat o melodie cantata in surdina?

Oare personajele din povesti traiesc altfel fata de noi? De ce inchidem ochii atunci cand dormim daca suntem vii?De ce ne uitam in oglinda razand si ne vedem plangand? Oare imaginea reflectata nu e aceeasi sau are si ea dreptul la dezamagire?

De ce trenul nu vrea sa se opresca in gara si sa ma ia cu el?
De ce imi pierd vocea cand nu am avut-o niciodata?
De ce simt in spatele meu un drac daca nu e nimeni?
De ce te strig daca vreau sa te uit?
De ce imi e dor de tine daca nu existi?

Oare crezi ca spun minciuni? sincer nici eu nu stiu….Acum stiu ca nici eu nu sunt reala…sunt doar un manechin facut dupa voia ta si la comanda ta. Facut sa te accepte asa cum esti.Nu vrem sa ne pierdem in uitare dar o facem…”Uitate la mine ce ai facut…asta e povestea vieti mele…”versuri aruncate fara voia noastra pe hartie.Intinzi bratele si te arunci in gol. Ce simti? Un aer care te opreste sa ajungi jos,un tipat caruia i se mai aude ecoul,un suflet trait degeaba si care va sti sa traiasca in viata de apoi?Insa nu e asa.De fiecare data cand cadem ne ridicam.

Avem impresia ca nu mai avem forta dar ea e ascunsa undeva acolo.Ce i-ai cere timpului sa faca daca ai fi in locul meu:sa se opresca sau sa treaca mai repede?Te las pe tine sa decizi asa cum ai facut si cu viata mea. Totul e neclar,sters,fete nemaivazute,aerul e greu…ce zici te bagi?Stiu ca nu ca nu vrei sa suferi dar degeaba…te simt cu nu mai poti sa evadezi ca e prea tarziu.Te vad de aici de sus cum te zbati sa traiesti,sa nu plangi la fiecare tradare dar intr-o zi ai sa-ti aduci mainte de tot raul facut altora si relizezi ca platesti.Furtuni mereu vor veni dar vei trece peste tot ca ai vointa…

Iti mai amintesti prima noastra noapte din decembrie??? doar noi 2 si o lumina de lumanare ce ardea in tacere. Cu asta imi hranesc lacrimile…si cu speranta ca visule meu nu se va opri.Uita-te la mine acum:ma ascunde de soare ca liliecii. Ma simt ca o adevarata regina.O noua zi in care tu nu ar trebui sa regreti ce ai facut ieri si iluziile nu tin loc de bucuri. O noua zi in care eu te protejez pe tine si cand de fapt eu am nevoie de protectie si de ajutorul tau.In fata ta sunt tare ca o piatra dar de fapt sunt slaba si plapanda ca o floare.

Apropo,stii care sunt cele mai grele cuvinte pe care nu poti sa le spui daca nu sunt adevarate??? Te iubesc,imi pare rau si ajuta-ma. Oare vei putea sa spui tocmai tu cuvintele astea? Stiai ca cei care se imbraca in rosu au mai multa incredere in ei? Sau ca cei care se imbraca in galben se bucura de frumusetea lor? Dar de cei care se imbraca in negreu vor sa treaca neobservati si au nevoie de ajutorul nostru? Sau ca atunci cand ajuti pe cineva ajutorul se intorce indoit??? Sincer nici eu nu stiam pana nu am descoperit cu adevarat unde ma aflu si cine sunt.Am crezut pentru o clipa ca sunt un pion pe propria mea tabla de sah…si la o miscare gresita as putea pica.Nu vreau sa ma ofilesc ca o floare intr-o toamna tarzie.Vreau sa stralucesc mereu…ca un soare in amiaza.