Candid

 

Domnul acela din oglindă livid
De-o veşnicie mă priveşte candid
Ce are cu mine, să dorm nu mă lasă
Sora mea mâine este mireasă
Parcă adoarme şi cade în unde
Şi somnul l-ar duce şi nu are unde

 

Îl spală zefirul şi iar se întoarce
De-o veşnicie mă priveşte şi tace
Oglinda în care trăieşte se sparge
Şi el se împarte în zeci de catarge
Pe mările lumii plutind fără zor
Ca visele noaptea în somn un fior.

 

Flori de mosc

 

Unde eşti că nu mai ştiu
Fiule, să te cunosc?
Mamă, s-a făcut târziu
Pentru florile de mosc

 

Te-a furat un fir de apă
Şi-am rămas singur pe mal
Bătrâneţile tot sapă
Zidurile în aval

 

Dacă mor, renasc în tine
Ca un dor de menestrel
Când zăpezi diamantine
Strălucesc într-un tunel

 

Că vin oameni să ne spargă
Iar urechile cu glume
Şi de când e lumea, lume
Creşte preţul la litargă

 

Mamă, s-a făcut târziu
Şi m-a prins un dor de ducă
Dacă mor, nu mai înviu
florile. Şi se usucă

 

Dac-aş şti unde-i eroarea,
M-aş opri din căutat
Că-mi doresc eliberarea
Şi odihna, vinovat

 

Nu-mi e teamă de dubine,
Nici de luciul lor opal
Vezi cum ninge peste mine
Şi am devenit cristal

 

Florile de mosc ucise
De ozonul lor avid
Încăperile-s închise
Şi eu bat cu pumnu-n zid

 

Nimeni nu m-aude, strig
Până-am să devin ecou
S-a făcut în lume frig
Şi mai trist ca-ntr-un cavou

 

Dac-aş şti pe unde drumul
Taie lanţul de carate,
Dintr-un om, numai parfumul
Trece în eternitate!

 

Mi-am dus viaţa pe-o fregată
Să mă judeci cu blândeţe:
Am ajuns la cap şi, iată
Mă înclin marii alteţe

 

Ia nesomnul meu cu tine
Ca un cântec de vioară
Lebedele, să ştii bine,
Nu mai mor a doua oară

 

Şi-l vei duce mai departe
Ca o sagă de-ntrebări
Fiecare om, o carte
Datorează pentru dări

 

Mâna ta de chiparos
Să-mi însemne locul crucii
Drumul lung şi greu pe jos
Prin livezi când saltă cucii

 

Lasă doar să plângă luna
Peste slovele de fier
Zborul naşte zbor întruna
Şi misterul, alt mister!

 

Muntele şi-a-nchis izvorul
Peste care nu se trece
Doar căderilor, fiorul
Împrumută unda rece

 

Că mă ştiu avar de umblet
Şi cu dorul în spinare
Ceru-ntreg îl am în suflet,
Şi mă-ncarcă de splendoare!


Insomnie

 

sting opiţe, cântă gaiţe
şi nu-mi tace bătătura
gem himerele în straiţe
da-le-aş da, din nou de-a dura,

 

în pustiu şi pe paragini
să mă şi voi ţineţi minte
pentru frica de cartagini
şi de golul din cuvinte;

 

dar degeaba-i largă pusta
când pustia e în noi
dă-mi gligorie şi nu sta,
ornicele înapoi

 

şi-am să pun să bată tobe
pentru visele de noapte
câte şoapte, câte cobe
ne-au pătruns în carne, coapte

 

Lăsaţi pe domni să joace remmy

 

Am mai ratat o încercare
Mă simt mai mult un Stan Păţitu’
Au unii pâinea şi cuţitul
Iar eu, nici bani de-o lumânare

 

Nu mi-a surâs poate norocul
Dar nici eu n-am fost mai prejos
Tot încercând fără folos,
Să car lumina cu obrocul

 

Măcar o pildă spre ştiinţă
Trăgând, să spun la vreun nepot:
Când ungi ciubota cu dohot,
Nu mai pretinzi şi elocinţă!

 

Şi la ce bun suspinu-ntruna
Gândindu-mă la câte vise
Mi-am făurit fără permise
Luând drept mărturie, luna?!

 

Că vine vremea mesei când
Rămâi cu farfuria goală:
Mai rea prostia ca o boală
De care nu scapi prea curând

 

Că bate vântul, te-ncovoi
Norocul lumii unde zace
O lespede sub carapace
E greu de dus cu umeri goi

 

Ai rămas copil că totuşi
Parcă-ţi trebuie tutore
Dar să ştii că şi-n Azore
Mor de brumă, palizi lotuşi

 

Furtuni dau buzna din afară
Şi nu ai cum să te opui
Iar dacă-ţi legi ştreangul de-un cui
Te vor căina o clipă doară

 

În jurul tuturor, e-un cerc
Din care n-ai să poţi ieşi
Busole moarte, căi pustii
Naivii încă mai încerc’

 

Dar nu-mi mai daţi sfaturi în van
Şi nu mă mai duceţi cu preşul
Că mă dau prins ca fedeleşul:
Nimic nu-mi cade din tavan!

 

Au prins ursitele să-mi ţeasă
Un labirint s-ajung la pâine
Şi-acolo unde-ncerc întăi, ne
Cern cu sita ea mai deasă:

 

– Câţi ani aveţi? Deja şai’zeci?!
La noi în companie, tineri,
Muncesc de luni şi până vineri
Şi n-avem disponibil deci

 

Ce să răspund? Înghit şi tac
Înfrângerea-mi dă brânci afară
Şi beau din cupa mea amară
Pelinul ăsta fără leac!

 

Şi iar încerc în altă parte:
O carieră de eşecuri
Mi-a pus cerbicea sub refecuri
Şi iar de ţintă mă desparte

 

– N-aveţi un loc de arhivar?
Eu fac de toate şi nu vreau
venituri mari. O spun pe şleau:
Lucrez şi noaptea ca portar!

 

Şi iar, penibilul refuz
Politicos, dar ferm şi rece
Căci ghinionul mă petrece
Iar eu devin şi mai obtuz

 

Îşi rupe corzile vioara:
– Lăsaţi-mă s-arăt ce pot
Lucrez pe brânci, însă socot
Să duc acas’ o pâine seara!

 

Am vrut să urlu. Cui podest?
Că ne-am dorit democraţie
Şi port acuma o tichie
În semn de paşnic manifest

 

Eşecul, singura povaţă
Câştigul mi-l doresc cinstit
Când vine seara, obosit
Să vă privesc pe toţi în faţă!

 

Nu-i greu deloc, poate-mi vor zice
Toţi gentilomii de ocazii
Dar vin patrule şi fac razii
Şi cartierul de calici, e

 

Lipsit de orice apărare
În faţa vânturilor vremii
Lăsaţi pe domni să joace remmy
Că soarta altora, nu-i doare!